Publisherul ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung va desfiinţa 200 de locuri de muncă

Publisherul publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) va desfiinţa 200 de locuri de muncă, din care 40 de posturi cu atribuţii redacţionale, ca parte a unui proces de restructurare care se va întinde pe următorii trei ani, transmite AFP.

110 afișări
Imaginea articolului Publisherul ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung va desfiinţa 200 de locuri de muncă

Publisherul ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung va desfiinţa 200 de locuri de muncă (Imagine: Shutterstock)

Publisherul F.A.Z GmbH, care deţine cotidianul german de centru dreapta, ediţia duminicală FAS şi site-ul faz.net, vrea să realizeze economii de 20 de milioane de euro până în 2017, pentru "a garanta viabilitatea pe termen lung a grupului", potrivit unui comunicat al companiei.

Renunţarea la cele 40 de posturi din redacţie, dintr-un total de 400, se va face prin intermediul pensionărilor anticipate, fluctuaţiilor naturale şi a "măsurilor acceptabile din punct de vedere social", precizează comunicatul. Pentru renunţarea la cele 160 de poziţii din celelalte departamente, dintr-un total de 500 de locuri de muncă, patronatul nu exclude concedierile.

"Şi FAZ trebuie să ia act de noile condiţii economice. Avem nevoie de marje de manevră pentru a putea dezvolta produse şi oferte noi", a declarat Thomas Lindn, patronul grupului.

Anunţul ziarului german, cunoscut pentru analizele şi comentariile sale, vine la o zi după ce cotidianul francez de stânga Libération a anunţat, de asemenea, un plan de restructurare care va include si renunţarea la mai multe locuri de muncă.

FAZ, cu sediul la Frankfurt, face parte dintr-o grup restrâns de cotidiane germane cu difuzare naţională, în ciuda unei puternice influenţe regionale, printre care se mai numără Süddeutsche Zeitung, din Munchen, şi Die Welt, deţinut de grupul Axel Springer.

Frankfurter Allgemeine Zeitung a fost mult timp cunoscut pentru grafica seacă, cu puţine ilustraţii şi culori. În 2007, aspectul a fost modernizat, iar, în 2011, a apărut şi site-ul aferent şi o variantă pentru iPad. Ziarul are un tiraj mediu de 307.000 de exemplare, de luni până sâmbătă, comparativ cu 400.000 de copii vândute în medie, pe zi, în deceniul anterior.

Peisajul presei scrise cotidiene germane a devenit tot mai sărac în ultimii ani: Financial Times Deutschland, un cotidian economic asemănător publicaţiei britanice, s-a închis la sfârşitul lui 2012; Frankfurter Rundschau, care mult timp a jucat în liga marilor ziare cu influenţă naţională, nu mai este decât o umbră a ce a fost în trecut.

Pe de altă parte, conducerea cotidianului francez Libération a anunţat, luni, că va desfiinţa 93 de locuri de muncă din totalul de 250 de angajaţi, dintre care 180 sunt jurnalişti. Această reducere masivă de personal, cea mai importantă realizată vreodată la Libération, are ca scop crearea unei redacţii unificate între cea de presă scrisă şi divizia online a publicaţiei, care să cuprindă un număr total de 130 de jurnalişti, a precizat, într-un comunicat, directorul cotidianului, Laurent Joffrin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici