Puiu Haşotti, către Pleşu: Informaţia privind replica la adresa lui Djuvara este 100% falsă

Puiu Haşotti îi răspunde lui Andrei Pleşu - care a spus despre acesta că suferă de "tembelism intelectual" şi "proastă creştere", pentru că i-ar fi transmis lui Neagu Djuvara că trebuie "să-i fie ruşine" - că informaţia pe care se bazează este 100% falsă, într-o scrisoare adresată omului de cultură.

1922 afișări
Imaginea articolului Puiu Haşotti, către Pleşu: Informaţia privind replica la adresa lui Djuvara este 100% falsă

Puiu Haşotti, către Pleşu: Informaţia privind replica la adresa lui Djuvara este 100% falsă (Imagine: Bogdan Stamatin / MediafaxFoto)

După declaraţiile făcute de Andrei Pleşu la adresa lui Puiu Haşotti, într-un interviu pentru cotidianul Evenimentul zilei, ministrul Culturii îi transmite acestuia: "Stimate domnule Andrei Pleşu, înainte de orice, în ciuda jignirilor pe care mi le-aţi adus, eu continuu să vă respect".

Haşotti apreciază că afirmaţiile lui Andrei Pleşu sunt "specifice unor politicieni", precizând că, dacă ar fi fost făcute de oameni politici, nu le-ar fi luat în considerare.

"Cred că aprecierile dumneavoastră faţă de mine se datorează în bună măsură opţiunilor politice declarate sau nu pe care le avem", îi spune Haşotti lui Pleşu.

"Ştiu prea bine că nu mă ridic la statutul dumneavoastră intelectual, însă, pentru a vă convinge că putem avea un dialog interesant pe câteva teme de cultură, aş fi onorat dacă mi-aţi face cinstea să ne cunoaştem oriunde şi oricând veţi dori dumneavoastră". îi mai transmite ministrul Culturii.

Haşotti menţionează, de asemenea, în scrisoarea către Andrei Pleşu că nu este de acord cu cei care l-au "jignit" şi "desconsiderat" pe fostul ministru al Culturii: "Nu vă voi caracteriza prin nici un epitet şi nu sunt de acord cu cei care v-au jignit şi v-au desconsiderat".

"Despre domnul profesor Neagu Djuvara, întotdeauna m-am exprimat cu admiraţie. Cât priveşte expresia pe care mi-o atribuiţi la adresa domniei sale, informaţia dumneavoastră este falsă 100%", spune Haşotti, referindu-se la informaţiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi transmis istoricului celebra "Să-ţi fie ruşine, Neagu Djuvara!", în contextul cercetărilor la mormântul Basarabenilor de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş.

"Privind prelevarea de ADN din scheletul voievodului Vlaicu Vodă, ţin să vă spun că principalul motiv pentru care am oprit acest proiect a fost că s-a desfăşurat în lipsa unei autorizaţii. Nu sunt împotriva unor astfel de cercetări, dar acestea trebuie efectuate în deplină legalitate", mai spune Haşotti referitor la acest subiect.

El îi mai spune lui Andrei Pleşu că "într-un minister se face în primul rând administraţie", aşa că ministrul Culturii nu trebuie să fie neapărat un intelectual de talia acestuia din urmă.

"De alfel, un predecesor al meu în funcţia de ministru al Culturii este medic veterinar şi este bine că nu aţi avut cuvinte jignitoare şi la adresa lui", mai spune Haşotti, făcând referire la studiile de medicină veterinară urmate de fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor, care avea această calificare, alături de cea de profesor de filosofie.

"În speranţa că ne vom cunoaşte, vă adresez cu trei zile întârziere un sincer «La Mulţi Ani» (ziua lui Andrei Pleşu este pe 23 august, n.r.). Cu respect, însoţit de puţină tristeţe justificată", se semnează Puiu Haşotti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici