Răzvan Mazilu dansează în "Urban Kiss", la Operetă

Răzvan Mazilu şi Monica Petrică vor dansa pe scena Teatrului Naţional de Operetă, în spectacolul "Urban Kiss" - o revoltă în faţa absurdului lumii contemporane şi a societăţii ca sistem de îngrădire - care va avea premiera pe 9 martie.

322 afișări
Imaginea articolului Răzvan Mazilu dansează în "Urban Kiss", la Operetă

Răzvan Mazilu dansează în "Urban Kiss", la Operetă (Sursa: Mediafax Foto)

Coregrafia spectacolului de teatru şi dans "Urban Kiss" este semnată de Răzvan Mazilu.

Spectacolul "Urban Kiss" reprezintă un protest urban, o revoltă în faţa absurdului lumii contemporane, în faţa societăţii ca sistem de îngrădire, de limitare a libertăţii individului. Este povestea unui personaj masculin, El, care trăieşte în mijlocul Marelui Oraş, la bloc, într-un cotidian ce îi fură libertatea, într-o societate ce îi striveşte personalitatea. După o serie de aventuri – ce se constituie într-un fel de drum iniţiatic – EL se salvează şi îşi descoperă autenticitatea prin intermediul unei experienţe limită - iubirea.

Spectacolul va fi structurat în două mari părţi: "Marele Oraş" şi "Iubirea, drum spre lumină".

"Urban Kiss" aduce pe scena Operetei muzica, dansul contemporan cu influenţe de street-dance, jazz sau gimnastică şi proiecţiile video.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Monica Strat, Sorina Tiron Micşunescu, Andrei Ciobanu, Geraldina Rusu, Teodora Ghinea, Oana Vâlceanu, Violeta Dumitraşcu, Diana Ferencz, Daniel Dobre, Florin Tanase, Istvan Teglas, Iolanda Petrescu, Corina Aldea, Octavian Ştefănescu, Gabriela Călin, Luminiţa Dincă, Mihaela Ştefănescu, Raluca Popa, Diana Petrache.

Costumele poartă semnătura lui Dumitru Gorzo, iar proiecţiile video sunt concepute de Daniel Gonţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici