Reding cere independenţa organizaţiei din SUA care alocă adresele de Internet .com şi .net

Organizaţia din SUA însărcinată cu alocarea adreselor de Internet de tipul .com şi .net şi care funcţionează sub patronajul Departamentului pentru Comerţ trebuie să devină independentă în octombrie, după expirarea contractului cu guvernul american, a declarat comisarul UE pentru IT, Viviane Reding.

19 afișări
Imaginea articolului Reding cere independenţa organizaţiei din SUA care alocă adresele de Internet .com şi .net

Reding cere independenţa organizaţiei din SUA care alocă adresele de Internet .com şi .net

Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este o organizaţie non-profit înfiinţată în 1998, dar operează sub patronajul Departamentului pentru Comerţ, situaţie care provoacă îngrijorare, în condiţiile în care Internetul aparţine unei comunităţi largi, transmite Reuters.

Acordul între ICANN şi guvernul american expiră la sfârşitul lunii septembrie.

Expirarea contractului "deschide posibilitatea ca ICANN să devină o entitate în totalitate privată şi ridică problema supravegherii organizaţiei", a spus Reding într-un comunicat.

Ea a cerut preşedintelui Barack Obama să accepte "o formă mai responsabilă, transparentă, democratică şi multilaterală a guvernanţei Internetului".

ICANN decide ce nume pot fi adăugate unor domenii importante, precum .com, iar Reding vrea ca organizaţia să fie complet independentă, supravegheată de un organism imparţial, ca un grup "G12" pentru Guvernanţa Internetului, care să discute probleme legate de Internet şi securitate.

"Pe termen lung, nu este posibil ca un departament guvernamental dintr-o singură ţară să supravegheze o funcţie a Internetului care este utilizată de sute de milioane de oameni din întreaga lume", a arătat Reding.

Un astfel de "G12" ar include câte doi reprezentanţi din America de Nord, America de Sud, Europa şi Africa, trei din Asia şi Australia, precum şi reprezentantul ICANN, ca membru fără drept de vot.

Comisia Europeană va organiza, miercuri, o audiere publică, la Bruxelles, pentru dezbaterea viitoarei guvernanţe a Internetului.

În pofida îngrijorării exprimate de Departamentul pentru Comerţ, ICANN a relaxat, în 2009, regulile privind domeniile importante ale Internetului, precum .com, .net şi .org.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici