Scriitorul american Philip Roth se retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat BBC

Philip Roth, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori americani ai generaţiei sale, a confirmat faptul că nu va mai scrie romane şi că se va retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat postului BBC, care a difuzat luni câteva pasaje din acea discuţie.

377 afișări
Imaginea articolului Scriitorul american Philip Roth se retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat BBC

Scriitorul american Philip Roth se retrage din viaţa publică, după un ultim interviu acordat BBC

Într-un documentar în două părţi, dintre care prima va fi difuzată marţi, scriitorul, în vârstă de 80 de ani, i-a dezvăluit jurnalistului Alan Yentob: "Aceasta este ultima mea apariţie la televiziune, este cu adevărat ultima mea apariţie publică".

Philip Roth a uluit comunitatea literară, în urmă cu 18 luni, în momentul în care a declarat pentru publicaţia franceză Les Inrockuptibles că a decis să pună capăt carierei sale de scriitor.

"Am ajuns la punctul terminus. Nu mai exista nimic pentru mine despre care aş fi putut să scriu", spunea scriitorul american, autorul a 31 de romane, publicate pe parcursul a cinci decenii.

Cel mai recent roman al său, "Nemesis", a fost publicat în 2010 în Statele Unite.

"Mă concentrez asupra serioasei sarcini care constă în a nu face nimic. Am avut parte de momente foarte bune în timpul ultimilor trei sau patru ani. Acum, când nu mai scriu, vreau doar să pălăvrăgesc", a spus romancierul american.

Opera narativă a lui Philip Roth aparţine marii tradiţii literare americane, urmând linia trasată de Dos Passos, Scott Fitzgerald, Hemingway, Faulkner, Bellow şi Malamud. El este considerat scriitorul cel mai reprezentantiv din ceea ce se numeşte Şcoala Evreiască din literatura americană.

Născut în oraşul Newark, din statul american New Jersey, în anul 1933, Philip Roth a debutat la vârsta de 26 de ani cu romanul "Goodbye, Columbus". Printre operele sale se numără romanul "Pastorala americană" / American Pastoral" din 1997, pentru care scriitorul american a fost recompensat cu premiul Pulitzer. În 1969, Philip Roth a lansat controversatul roman "Complexul lui Portnoy/ Portnoy's Complaint", graţie căruia a devenit celebru pe plan mondial, printr-o descriere aproape grafică a sexualităţii personajelor sale.

Romanul său "Pata umană/ The Human Stain", din 2000, a fost adaptat pentru marele ecran şi i-a avut în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.

În 1998 i-a fost decernată, la Casa Albă, Medalia Naţională pentru Arte/ National Medal of Arts, iar în 2002, Medalia de Aur pentru Ficţiune/ Gold Medal in Fiction, cea mai înaltă distincţie a Academiei Americane, decernată anterior unor autori precum John Dos Passos, William Faulkner şi Saul Bellow. A câştigat National Book Award, de două ori, precum şi PEN/Faulkner Award şi National Book Critics Circle Award. În 2005, volumul său "Complotul împotriva Americii" a primit premiul Societăţii Istoricilor Americani şi a fost declarat cel mai bun roman al anului de New York Times Book Review, San Francisco Chronicle, Boston Globe, Chicago Sun-Times, Los Angeles Times Book Review, Washington Post Book World, Time, Newsweek.

În Marea Britanie, "Complotul împotriva Americii" a fost distins cu W.H. Smith Award pentru cea mai buna carte a anului, ocazie cu care Roth a devenit primul scriitor din istoria de 49 de ani a acestui premiu care îl câştigă pentru a doua oară. Philip Roth este, de asemenea, cel de-al treilea scriitor american în viaţă a cărui operă va fi publicată într-o ediţie completă şi definitivă de Library of America. Ultimul dintre cele opt volume este prevăzut să apară în 2013.

Printre cele mai cunoscute volume scrise de Philip Roth se numără: "Viaţa mea de bărbat", "Umilirea", "Fantoma iese din scenă", "Pastorala americană", "Indignare", "Operaţiunea Shylock", "Povestea lui Orisicine", "Sânul", "Complotul împotriva Americii", "Animal pe moarte", "Complexul lui Portnoy", "M-am măritat cu un comunist", "Pata umană".

Ultimele cărţi ale lui Roth - "Everyman", "Indignation", "The Humbling" şi "Nemesis" - au fost lucrări scurte, adesea concentrate pe temele îmbătrânirii, declinului fizic, depresiei şi morţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici