Traian Băsescu, Mircea Maliţa, Paula Seling şi Ovi, printre laureaţii "Zece pentru România". Vezi aici cine a mai câştigat

Preşedintele Traian Băsescu, academicianul Mircea Maliţa, Paula Seling, Ovi şi Inna s-au numărat printre câştigătorii trofeelor "Zece pentru România", acordate miercuri seară, în cadrul unei gale care a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti.

125 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu, Mircea Maliţa, Paula Seling şi Ovi, printre laureaţii "Zece pentru România". Vezi aici cine a mai câştigat

Traian Băsescu, Mircea Maliţa, Paula Seling şi Ovi, printre laureaţii "Zece pentru România". Vezi aici cine a mai câştigat (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Traian Băsescu a câştigat trofeul "Zece pentru România" pe anul 2010, în cadrul galei de la Ateneul Român. Melania Medeleanu, care a prezentat evenimentul împreună cu Mihai Tatulici, a spus că distincţia i-a fost acordată lui Traian Băsescu în urma unei decizii a Colegiului editorial al Realitatea TV, "pentru curajul de a propune cele mai nepopulare măsuri de reformare ale statului român".

Şeful statului nu a fost prezent la Gala "Zece pentru România" pentru a-şi ridica trofeul, însă pe scenă a urcat o femeie care a spus că se numeşte Daniela Alexandra Zamfirescu şi este verişoara preşedintelui României. "Sunt onorată să ridic acest premiu în numele verişorului meu, Traian Băsescu. În numele lui, vă mulţumesc enorm. Domnul Traian Băsescu are mare încredere în viitorul României", a spus femeia. Daniela Alexandra Zamfirescu a precizat că este absolventă de Conservator la Stat şi profesoară de muzică.

Prezentatorii galei s-au arătat miraţi că la eveniment a participat cineva din partea preşedintelui Traian Băsescu, catalogând acest lucru ca fiind "o premieră". Şeful statului a mai fost premiat în cadrul ediţiilor trecute ale Galei "Zece pentru România", însă nu a fost prezent şi nu a trimis pe nimeni să ridice distincţiile.

La cea de-a şasea ediţie a galei, Raluca van Staden a primit premiul "Zece pentru România" pentru cercetarea ştiinţifică. Cercetătoarea a fost premiată pentru cele 60 de lucrări în domeniul senzorilor chimici, pentru proiectele internaţionale în domeniul biomedical şi, mai ales, pentru brevetul intitulat "dispozitiv de diagnosticare a cancerului la nivel molecular".

Gala "Zece pentru România" l-a premiat, miercuri seară, şi pe academicianul Laurenţiu Mircea Popescu, pentru cercetările din domeniul medicinei. Acesta a primit trofeul de excelenţă pentru descoperirea celulelor Popescu, cărora academicianul le-a dat numele de "telocite", care sunt considerate în medicina celulară drept cheia regenerării ţesuturilor.

Actriţa Draga Olteanu Matei a primit trofeul de excelenţă pentru întreaga carieră. Laudatio pentru Draga Olteanu Matei a fost făcut de cântăreaţa Corina Chiriac.

În cadrul galei au fost acordate premii pentru eroism, dar şi un premiu pentru persoana care a reformat sistemul medical de urgenţă din România. Au fost premiaţi pompierul Cristian Manole Vîlcu, pentru salvarea copiilor de la Maternitatea Giuleşti, doctorul Dan Mircea Enescu şi medicul Raed Arafat.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a primit un trofeu "pentru consecvenţa în politică", Victor Ponta, liderul PSD, a primit un trofeu pentru "curajul de a conduce cel mai mare partid de opoziţie", în timp ce preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a fost premiat "pentru schimbarea politica fundamentală" din statul moldovean.

Un trofeu de excelenţă a fost primit de Eva Pap, profesoară la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, în timp ce academicianul Mircea Maliţa a primit un trofeu de excelenţă pentru întreaga operă. Laudatio a fost făcut pentru Mircea Maliţa de către Emil Hurezeanu.

Un alt trofeu a mers la profesorul Vasile Puşcaş, pentru negocierea tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, dar şi pentru activitatea sa ştiinţifică. Laudatio pentru Vasile Puşcaş a fost făcut de fostul politician Mona Muscă.

Pe de altă parte, Paula Seling şi Ovi au primit un trofeu "Zece pentru România" pentru că au adus România pe locul al treilea la ediţia trecută a competiţiei Eurovision.

Totodată, Dumitru Prunariu a primit trofeul de excelenţă pentru întreaga activitate dedicată explorării spaţiului cosmic, în timp ce echipa feminină de spadă a României a fost premiată pentru obţinerea titlului de campioană mondială.

Un trofeu de excelenţă pentru întreaga carieră a fost primit şi de artistul liric Pompeiu Hărăşteanu, iar un alt trofeu, pentru realizări în domeniul arhitecturii, a fost acordat profesorului Dorin Ştefan.

Şi Inna a fost premiată la gala "Zece pentru România", pentru "cariera fulminantă" la nivel internaţional, în timp ce un alt trofeu de excelenţă a fost acordat actorilor Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Trofee de excelenţă au mers şi la Angela Buciu, Ileana Constantinescu, Lucreţia Ciobanu şi Benone Sinulescu, aceştia fiind premiaţi la categoria "muzică populară românească".

Un alt trofeu de excelenţă, pentru antreprenoriat românesc, a fost acordat Vivianei şi Dianei Stanciulov, pentru succesul magiunului de Topoloveni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici