Un documentar despre intervenţia americană în Irak, în premieră, la Cinema Union

"Independent Intervention"/ "Intervenţia Independentă", un documentar semnat de regizoarea Tonje Hessen Schei, care prezintă detalii inedite despre intervenţia americană în Irak şi modul în care presa americană a ales să prezinte acest subiect, va fi difuzat, vineri, la Cinema Union.

10 afișări
Imaginea articolului Un documentar despre intervenţia americană în Irak, în premieră, la Cinema Union

Un documentar despre intervenţia americană în Irak, în premieră, la Cinema Union

Documentarul "Independent Intervention"/ "Intervenţia Independentă", realizat de regizoarea americană de origine norvegiană, Tonje Hessen Schei, prezintă o imagine diferită de cea pe care principalele canale de ştiri au imprimat-o invaziei americane în Irak.

Tonje Heesen Schei descrie în imagini legătura puternică între instituţiile mass media şi puterea politică. "Oamenii înţeleg lumea prin intermediul presei, iar corporaţiile media sunt printre cele mai puternice instituţii ale lumii contemporane", afirmă realizatoarea filmului.

Totodată, regizoarea îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care presa, în prezentarea informaţiilor despre problemele importante ale societăţii, cedează presiunilor politice. "Într-o democraţie, este crucial ca probleme importante ale societăţii, cum ar fi războiul, să fie dezbatute. Astăzi ne găsim într-o nouă eră a relatărilor de război, când jurnaliştii «acreditaţi» şi Pentagonul furnizează majoritatea informaţiei care ne parvine. Vocile antirăzboi în media oficiale sunt puţine sau lipsesc. Dezbaterea publică a fost redusă la tăcere de puterea politică şi de partenerii săi din presă", a mai precizat, Tonje Hessen Schei.

De asemenea, documentarul subliniază importanţa unei prese independente, care, într-o cultură dominată de puterea corporaţiilor, poate juca un rol important în aşa numintul "război al informaţiei".

"Independent Intervention"/ "Intervenţia Independentă"  a fost realizat în anul 2006, şi pe parcursul celor 75 de minute de difuzare, spectatorii pot urmări opiniile unor jurnalişti independenţi şi personalităţi din mediul academic american, precum Amy Goodman, Noam Chomsky sau Michael Moore, care oferă reportaje independente despre realităţile brutale din Irak.

Filmul va fi subtitrat în limba română şi intrarea va fi liberă.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Altermedia, care sărbătoreşte, cu această proiecţie, cinci ani de la înfiinţarea publicaţiei electronice independente "Altermedia".

Asociaţia Altermedia este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, având ca scop promovarea libertăţii de expresie prin stimularea implicării sociale şi facilitarea accesului cetăţenilor la informaţie. Înfiinţată la începutul anului 2004, asociaţia îşi propune să acţioneze în trei direcţii: Media alternativă, Cultura şi ştiinţa şi Dezvoltarea societăţii civile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici