Vera Alentova, vedeta din „Moscova nu crede în lacrimi”, a murit la 83 de ani. Pelicula sovietică, premiată cu Oscar

Publicat: 25 12. 2025, 18:20
Vera Alentova

Actrița rusă Vera Alentova, cunoscută mai ales pentru rolul principal din filmul „Moscova nu crede în lacrimi”, a murit la vârsta de 83 de ani, scrie The Moscow Times.

Alentova a devenit faimoasă în urma interpretării personajului Katerina Tikhonova în filmul „Moscova nu crede în lacrimi”, pelicula care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1979. Parcursul personajului, de la o tânără care se luptă să supraviețuiască la o moscovită de succes și independentă, a făcut-o pe Alentova una dintre cele mai recunoscute actrițe ale generației sale.

Potrivit sursei citate, agenția de știri Msk1.ru a relatat că Alentova a fost transportată pe targă joi dimineață, după ce s-a simțit rău în timpul ceremoniei de rămas bun pentru colegul său actor Anatoly Lobotsky.

Teatrul Dramatic Pușkin a anunțat decesul actriței, într-o postare pe Telegram. Momentan, nu se cunoaște cauza decesului.

„Durerea noastră este nemărginită”, se arată în comunicatul care menționează că actrița Vera Alentova a lucrat la teatrul din Moscova în ultimii 60 de ani.

Biografie Vera Alentova

Vera Alentova s-a născut în 1942 în orașul Kotlas din nordul regiunii Arkhangelsk, într-o familie de artiști. A absolvit Școala de Teatru din Moscova în 1965 și a devenit în scurt timp o figură importantă pe scena și ecranul sovietic.

S-a alăturat Teatrului Dramatic Pușkin la scurt timp după absolvire, câștigând aprecieri pentru interpretările sale atât în producții clasice, cât și contemporane. Alentova a apărut în peste 30 de filme și seriale de televiziune de-a lungul carierei sale și a primit numeroase distincții, printre care Premiul de Stat al URSS în 1981.