- Home
- Cultură-Media
- CLUJ-NAPOCA, (28.01.2012, 13:58)
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Revolutions
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
"Violonistul rock" Nigel Kennedy va cânta în premieră la Cluj-Napoca în 31 martie - VIDEO
"Violonistul rock" Nigel Kennedy va cânta, în premieră, în 31 martie 2012, la Teatrul Naţional din Cluj, jazz şi prelucrări după artişti ca Jimmy Hendrix sau The Doors.
239 afişări

Nigel Kennedy
Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de organizatorul concertului, în premieră la Cluj-Napoca, "virtuosul, multivalentul şi controversatul' violonist Nigel Kennedy va ajunge în oraş cu proiectul său, intitulat "Nigel Kennedy Quintet".
Grupul va interpreta piese originale, din repertoriul de jazz şi prelucrări după artişti ca Jimmy Hendrix sau The Doors.
La concertul de la Teatrul Naţional sunt aşteptaţi peste o mie de spectatori.
"Acest concert se adresează unei plaje largi de public, de la amatorii de jazz, la consumatorii de muzică clasică, de la tinerii care urmăresc un spectacol alternativ, la avizii consumatori de cultură", se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Răpire în centrul Clujului. O adolescentă de 15 ani a fost băgată cu forța într-o mașină, iar martorii nu au reacționat
-
Autorităţile de la Bruxelles sunt în favoarea unui „certificat de vaccinare” european. Ce a declarat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
-
VIDEO Răpire în centrul Clujului. O adolescentă de 15 ani este băgată cu forţa într-o maşină. Oamenii nu reacţionează
-
Pfizer reduce temporar livrările de vaccin COVID-19 în Europa
Nigel Kennedy şi-a început cariera muzicală la vârsta de 10 ani, studiind cu maestrul Yehudi Menuhin, care i-a şi finanţat studiile, continuând apoi la prestigioasa Juilliard School of Music din New York. De-a lungul carierei sale a susţinut nenumărate turnee, concertând cu cele mai prestigioase orchestre şi dirijori din lume, a susţinut recitaluri în faţa familiei regale a Angliei şi a câştigat multiple premii sau distincţii, printre care şi prestigioasa "Outstanding Contribution to British Music".
Discografia sa este extrem de populară. Versiunea sa a celebrelor "Anotimpuri" ale lui Vivaldi a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai bine vândută înregistrare a tuturor timpurilor, vânzând peste 2 milioane de exemplare şi rămânând peste doi ani în topurile de specialitate.
Nigel Kennedy a mai înregistrat concerte de Bach, Beethoven, Brahms, Mendelssohn, Sibelius, Ceaikovski şi alţii.
Cu grupul său de jazz-fusion - "Nigel Kennedy Quintet" - artistul s-a remarcat şi ca improvizator/compozitor, oferind audienţei o aventură îndrăzneaţă în diverse stiluri muzicale, de la clasic, la jazz, la fusion, la rock.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





ULTIMA ORǍ
vezi mai multe