70% din structurile de cazare din România, sub standarde

Secretarul de stat în Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Lucia Morariu, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, că 70 la sută din structurile turistice de cazare din România sunt sub standarde.

30 afișări
Imaginea articolului 70% din structurile de cazare din România, sub standarde

70% din structurile de cazare din România, sub standarde

Morariu a afirmat, în cadrul unei sesiuni de informare organizată împreună cu Ministerul Dezvoltării, că problema cea mai mare, "mult discutată de toată lumea, în special în presă, dar mai puţin cunoscută în esenţă" este calitatea serviciilor.

"Noi, ca minister, salutăm modul în care au fost gândite fondurile europene cu destinaţia turism în Programul Operaţional Regional, atât timp cât 70 la sută din structurile de primire turistice de cazare din România şi îndeosebi hotelurile sunt de o stea şi de două stele, şi, în general, sunt sub standarde, salutăm faptul că banii se vor da pentru modernizări şi extinderi şi nu pentru construcţii de hoteluri noi, pentru că trebuie să începem prin a pune la punct ceea ce avem", a declarat Morariu.

Ea a subliniat că infrastructura specifică de turism este "esenţială" şi că "degeaba avem atracţii superbe, precum mănăstirile, dacă drumurile de acces nu sunt corespunzătoare sau lângă obiectivul turistic nu avem toalete".

Morariu a apreciat că sursa de finanţare, Programul Operaţional Regional, este îndreptată corect, spre valorificarea potenţialului turistic, pentru ca România să devină cu adevărat o destinaţie turistică.

"Aici trebuie să umblăm, trebuie să creăm accesibilitate şi să punem în valoare atracţiile, pentru că investitorii vor veni şi vor construi hoteluri. Fără îndoială, ştie toată lumea, turismul românesc duce lipsă de agrement, duce lipsă de facilităţi conexe hotelurilor şi acestea sunt finanţate prin POR. Cred că butonul pe care se apasă este cel corect", a spus Morariu, adăugând că accesarea fondurilor din cadrul POR este o şansă care trebuie valorificată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici