Abu Dhabi a oferit emiratului Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari

Abu Dhabi a oferit luni emiratului vecin Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari, însă statul aflat în severe dificultăţi financiare a arătat că are încă nevoie de un moratoriu din partea creditorilor pe datoriile mai multor companii de stat.

100 afișări
Imaginea articolului Abu Dhabi a oferit emiratului Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari

Abu Dhabi a oferit emiratului Dubai un ajutor surpriză de 10 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dubai a arătat că, din fondurile primite de la Abu Dhabi, 4,1 miliarde de dolari vor fi transferaţi dezvoltatorului imobiliar Nakheel, care va putea astfel să achite obligaţiunea islamică "sukuk" care ajunge la maturitate luni.

Nakheel a anunţat că va plăti obligaţiunea pe parcursul următoarelor două săptămâni.

Restul banilor vor fi folosiţi pentru a ajuta holdingul de stat Dubai World, care a cerut creditorilor să aprobe restructurarea a 26 miliarde de dolari din datorii, până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor, potrivit Guvernului din Dubai.

"Acordul este condiţionat de succesul companiei în negocierea, cu creditorii, a moratoriului anunţat anterior. Fondurile vor fi folosite de asemenea pentru satisfacerea angajamentelor faţă de creditorii comerciali şi contractori, iar discuţiile cu aceştia vor începe în curând", a declarat o sursă oficială apropiată Guvernului din Dubai.

Indicele blue-chip al bursei din Dubai a condus o creştere puternică pe pieţele din regiune, apreciindu-se cu peste 10% după anunţul privind ajutorul primit, în timp ce principalul indice al bursei din Abu Dhabi a urcat cu 7% în deschiderea şedinţei de luni.

Sprijinul de la Abu Dhabi, cel mai bogat stat din Emiratele Arabe Unite, era opţiunea cea mai neaşteptată după ce Dubai a cerut, pe 25 noiembrie, un moratoriu pe datorii de 26 miliarde de dolari ale Dubai World. Problemele emiratului au propagat un val de neîncredere pe pieţele financiare globale şi au afectat sever imaginea Dubai de centru regional de afaceri.

Creditorii Dubai, printre care se numără băncile britanice Standard Chartered, HSBC, Lloyds şi Royal Bank of Scotland, dar şi instituţiile de credit Abu Dhabi Commercial Bank şi Emirates NBD, trebuie să ia o decizie privind moratoriul până pe 28 decembrie, când perioada de graţie a obligaţiunii "sukuk" a Nakheel se va încheia.

Yenul japonez s-a depreciat puternic faţă de alte monede după anunţul privind ajutorul obţinut de Dubai. Dolarul a urcat la 88,9 yeni, iar euro a crescut la 130,43 yeni.

Indicii futures de pe pieţele europene şi de pe bursa de la New York au înregistrat de asemenea creşteri. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a crescut puternic, cu 300 de puncte, în ultimele minute de tranzacţionare, finalizând şedinţa de luni pe un uşor trend pozitiv, asemenea majorităţii pieţelor asiatice.

Dubai a anunţat totodată, luni, o nouă lege pentru faliment, care va putea fi folosită în cazul în care creditorii Dubai World nu reuşesc să ajungă la un acord privind datoriile scadente.

Sursa amintită a arătat că legea va intra în vigoare de luni şi permite Dubai World să declare falimentul dacă nu obţine restructurarea datoriilor.

Dubai a decis să apere activele cele mai valoroase, precum compania de transport aerian Emirates, de problemele Dubai World.

Sursa guvernamentală a afirmat că procesul de restructurare poate include vânzări de active, însă acestea vor fi limitate la dezvoltatorii imobiliari Nakheel şi Limitless World.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici