Acţiunile Tesla cresc cu 7% şi depăşesc pentru prima dată pragul de 2.000 dolari

  • Acţiunile Tesla au depăşit joi pentru prima dată pragul psihologic de 2.000 dolari
  • Capitalizarea companiei a ajuns la 372 miliarde dolari, depăşind valoarea Walmart
  • Tesla este cel mai voloros producător auto la nivel mondial
177 afișări
Imaginea articolului Acţiunile Tesla cresc cu 7% şi depăşesc pentru prima dată pragul de 2.000 dolari

Acţiunile Tesla cresc cu 7% şi depăşesc pentru prima dată pragul de 2.000 dolari

Elon Musk dă lovitura: acţiunile producătorului de vehicule electrice Tesla s-au apreciat, joi, cu 7%, iar preţul de tranzacţionare a depăşit, pentru prima dată, pragul de 2.000 dolari per acţiune la tranzacţionarea intraday (tranzacţionaţionarea instrumentelor financiare doar pe parcursul unei zile), de aproape 10 ori mai mult decât se tranzacţionau în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, Tesla a ajuns la o capitalizare de 372 miliarde de dolari, depăşind valoarea de piaţă a Walmart, cea mai mare companie americană din domeniul comerţului cu amănuntul la nivel mondial, care are o valoare de aproximativ 371 miliarde dolari.

În iunie, Tesla a devenit cel mai valoros producător auto pe bursă, după ce a depăşit în premieră liderul tradiţional Toyota.

Producătorul auto american a atins, până acum, patru trimestre consecutive de profit, deci primul an contabil cu profit pe toată perioada de 12 luni. Asta înseamnă că Tesla poate fi inclusă în indicele bursier S&P 500, indicele celor mai mari companii americane listate (în funcţie de valoare).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici