Anca Dumitru a primit avizul CNVM pentru funcţia de director general al BVB - surse

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, joi, numirea Ancăi Dumitru în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după demisia lui Stere Farmache din poziţia de conducere în luna decembrie a anului trecut, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

47 afișări
Imaginea articolului Anca Dumitru a primit avizul CNVM pentru funcţia de director general al BVB - surse

Anca Dumitru a primit avizul CNVM pentru funcţia de director general al BVB - surse (Imagine: Mediafax Foto)

Dumitru a confirmat informaţia transmisă de MEDIAFAX şi a precizat că va ocupa poziţia de director general timp de şase luni, după care Consiliul BVB va decide dacă va fi înlocuită sau va rămâne în continuare la conducerea operatorului de piaţă.

Propunerea pentru numirea noului director general a fost înaintată de Consiliul BVB, iar funcţia de conducere va fi preluată oficial vineri.

Noul director general al BVB a declarat că va rămâne, pentru moment, şi director al pieţei Rasdaq.

"Deocamdată nu am luat o decizie în privinţa postului de director ATS, rămâne de văzut dacă organigrama va fi reconfirmată", a spus Dumitru.

Dumitru şi-a început activitatea în cadrul Bursei de Valori Bucureşti în 1995, ca expert în cadrul Departamentului supraveghere, iar între 1997 şi 2005 a ocupat funcţia de director general al bursei electronice Rasdaq. După fuziunea pieţei Rasdaq cu Bursa de Valori Bucureşti, în 2005, Dumitru a ocupat funcţia de director ATS, coordonând în continuare activitatea pieţei Rasdaq.

Din funcţia de director al segmentului ATS al BVB, ea a coordonat implementarea sistemului alternativ de tranzacţionare şi crearea platformei XMBS a pieţei Rasdaq.

De asemenea, Dumitru participă la discuţiile dintre Bursă şi CNVM privind clarificarea statutului pieţei Rasdaq, în sensul stabilirii dacă este sau nu piaţă reglementată.

Din 2002, ea este şi director general al Asociaţiei Brokerilor.

Farmache a demisionat din funcţia de director general al BVB la 18 decembrie, însă a rămas preşedinte al Bursei. El a fost director general al BVB încă de la reînfiinţarea acesteia, în 1995, iar în decembrie 2007 a fost ales şi preşedinte al Bursei, înlocuindu-l pe Septimiu Stoica.

Fostul director general al BVB a preluat la începutul anului funcţia de prim-vicepreşedinte la Alpha Bank, având în directă coordonare Trezoreria băncii, activitatea de investment banking, cercetare şi instituţia economistului-şef.

Citeşte şi:

Farmache demisionează din funcţia de director general al BVB

Demisia lui Farmache nu va influenţa deciziile investitorilor la Bursă

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici