Angajatorii au plătit în medie 6426 lei/salariat în 2022, mai mult cu 10,8% faţă de 2021

  • Angajatorii au plătit în medie 6426 lei/salariat în 2022, mai mult cu 10,8% comparativ cu anul precedent.
  • Impozitul şi contribuţiile duc însă salariul mediu net lunar la numai 3801 lei.
152 afișări
Imaginea articolului Angajatorii au plătit în medie 6426 lei/salariat în 2022, mai mult cu 10,8% faţă de 2021

Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2022 a fost 6426 lei/salariat, mai mult cu 10,8% comparativ cu anul precedent. Câştigul salarial mediu net lunar a fost 3801 lei, în creştere cu 11,3% (+385 lei) comparativ cu anul precedent, transmite INS, citat de ZF.

Costul mediu lunar a crescut în toate activităţile economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (+20,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+15,4%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+14,7%), respectiv agricultură, silvicultură şi pescuit (+14,4%).

Cea mai redusă creştere a costului mediu lunar faţă de anul precedent s-a înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+1,0%). În vederea sprijinirii unităţilor economicosociale au fost acordate transferuri de la bugetul statului către angajator pentru timpul nelucrat (în caz de şomaj tehnic din iniţiativa angajatorului, reducerea temporară a timpului de lucru, supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ), respectiv pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri).

Comparativ cu anul precedent, ponderea acestor transferuri în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) a fost mult mai redusă (0,1%), cu variaţii moderate pe activităţi economice. 3/5 Astfel, cele mai ridicate ponderi ale transferurilor de la bugetul de stat în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă s-au regăsit în activităţile de hoteluri şi restaurante (0,8%), urmate de activităţile de spectacole, culturale şi recreative (0,2%).

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de informaţii şi comunicaţii (+97,1%), intermedieri financiare şi asigurări (+71,1%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+64,8%), industria extractivă (+54,3%), sănătate şi asistenţă socială (+26,1%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+24,1%), respectiv administraţie publică (+22,9%).

Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-42,9%), alte activităţi de servicii (-36,0%), tranzacţii imobiliare (-24,7%), construcţii (-24,1%), respectiv activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-21,8%).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici