Angela Merkel îi cere lui Alexis Tsipras să accepte măcar una dintre reformele propuse de creditori

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a semnalat miercuri, înaintea unei posibile întrevederi cu premierul grec Alexis Tsipras, disponibilitatea de a facilita un acord cu Grecia dacă Guvernul de la Atena acceptă măcar una dintre reformele solicitate de creditorii internaţionali.

577 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel îi cere lui Alexis Tsipras să accepte măcar una dintre reformele propuse de creditori

Alexis Tsipras (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit Corriere della Sera, Merkel a avut miercuri un ton conciliant, exprimând speranţa că Guvernul Greciei va accepta măcar una dintre reformele solicitate de Grupul Bruxelles (Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional).

"Cu ocazia summitului UE-CELAC, va exista o întrevedere cu premierul Alexis Tsipras şi cu preşedintele Francois Hollande. Nu am stabilit exact când, dar dacă premierul grec va vrea să vorbim, sigur că o vom face", a spus Merkel.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici