Apple pregăteşte mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care îl va lansa probabil în toamnă

Apple pregăteşte mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care îl va lansa probabil în toamnă, au declarat surse apropiate situaţiei, şi vizează prin această strategie să contracareze dispozitive lansate de rivali precum Google şi Samsung.

160 afișări
Imaginea articolului Apple pregăteşte mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care îl va lansa probabil în toamnă

Apple pregăteşte mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care îl va lansa probabil în toamnă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Smartwatch-ul Apple va avea peste 10 senzori, inclusiv pentru a monitoriza sănătatea şi activitatea fizică, au spus sursele. Compania americană vrea să răspundă cu produsul său criticilor smartwatch-urilor aflate deja pe piaţă, care afirmă că acestea nu au funcţii semnificativ diferite de un smartophone, potrivit Wall Street Journal.

Apple şi-a manifestat interesul pentru monitorizarea stării de sănătate şi a activităţii fizice a consumatorilor în luna mai, când a prezentat o aplicaţie numită Health, care ar trebui să strângă toate datele de acest fel ale utilizatorului într-un singur loc.

Compania nu a prezentat şi un dispozitiv propriu pentru colectarea datelor, alimentând speculaţii că acesta ar urma să fie introdus la o dată ulterioară.

Smartwach-ul ar putea fi lansat începând din octombrie, în timp ce producţia ar trebui să pornească în două sau trei luni, la o fabrică a companiei taiwaneze Quanta Computer, un furnizor al Apple, au spus sursele. Quanta va efectua mai multe probe de producţie în luna iulie.

Smartwatch-ul Apple va avea, probabil, mai multe ecrane, a afirmat una dintre sursele Wall Street Journal. O altă sursă, de la un furnizor de componente, a declarat că livrările sunt estimate la 10-15 milioane de unităţi până la sfârşitul anului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici