Apple vrea să vândă obligaţiuni de 5 miliarde de dolari

Apple intenţionează să vândă obligaţiuni în valoare de 5 miliarde de dolari, a patra emisiune din ultimii doi ani, în condiţiile în care păstrează rezervele în numerar în străinătate pentru a le proteja de fiscul american, potrivit unei persoane apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.

186 afișări
Imaginea articolului Apple vrea să vândă obligaţiuni de 5 miliarde de dolari

Apple vrea să vândă obligaţiuni de 5 miliarde de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vânzarea va avea loc în până la cinci tranşe, iar cea mai lungă perioadă de maturitate va fi de 30 de ani, potrivit Bloomberg.

Fondurile astfel obţinute vor fi folosite la răscumpărări de titluri, plata dividendelor şi rambursarea de datorii, a precizat sursa.

Apple a emis în total obligaţiuni echivalente cu 32,5 miliarde de dolari, din care bonduri de 17 miliarde de dolari în aprilie 2013 care, la acea dată, au fost cea mai mare vânzare de obligaţiuni făcută vreodată de o companie.

Ultima emisiune de obligaţiuni a Apple, de 2,8 miliarde euro (3,17 miliarde dolari), a avut loc în noiembrie anul trecut şi a permis companiei să finanţeze recompensarea acţionarilor fără utilizarea fondurilor din străinătate, care ar fi fost supuse taxelor de repatriere aplicate de SUA.

Emisiunea de obligaţiuni va avea loc după ce Apple a raportat o creştere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la nivelul record de 18 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici