Atenţie ANF! Numărul controalelor antifraudă s-a dublat

Numărul controalelor antifraudă aproape s-a dublat în iulie 2023 faţă de luna precedentă, arată un raport al ANAF.

560 afișări
Imaginea articolului Atenţie ANF! Numărul controalelor antifraudă s-a dublat

Atenţie ANF! Numărul controalelor antifraudă s-a dublat

Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au prezentat vineri raportul acţiunilor întreprinse în luna iulie 2023 de către direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei şi rezultatele generate de acestea.

„Nevoia unei bune colectări a veniturilor este un subiect amplu dezbătut pe agenda publică. Şi este firesc, pentru că îmbunătăţirea acestui proces contribuie inerent la finanţarea proiectelor şi programelor guvernamentale de investiţii. Tocmai de aceea am decis să publicăm aceste raportări. Ne-am asumat să monitorizăm atent tranzacţiile şi situaţiile financiare suspecte şi să acţionăm acolo unde sunt posibile cazuri de evaziune. ANAF a intensificat controlul asupra zonelor sensibile în ceea ce priveşte evaziunea, precum comerţul cu produse supuse accizelor, importul şi exportul de mărfuri. Solicitarea mea fermă faţă de inspectori este ca în timpul acţiunilor de control să ofere informaţii şi sfaturi contribuabililor, să explice regulile şi regulamentele fiscale acolo unde este nevoie, pentru a evita erorile şi inadvertenţele”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Potrivit unui comunicat al ministerului, strategia ANAF în ceea ce priveşte activitatea de control fiscal se concentrează în jurul a două principii: încurajarea creşterii conformării voluntare la declarare a contribuabililor şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

„În vederea armonizării procedurilor de control fiscal cu tendinţele internaţionale potrivit cărora activitatea de control fiscal devine ultima pârghie a administraţiei fiscale pentru realizarea conformării la declarare, ANAF a adoptat abordarea adaptată şi progresivă a formelor şi acţiunilor de control fiscal. În acest sens, în vederea creşterii conformării la declarare a contribuabililor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin structurile de control fiscal, desfăşoară în prezent două tipuri de acţiuni care presupun interacţiunea de la distanţă cu contribuabilul:

-emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecţie fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situaţiei fiscale şi îndeplinirii obligaţiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz;

-efectuarea de acţiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuşi acţiunilor de control fiscal, respectiv: inspecţia fiscală în cazul contribuabililor care, urmare Notificării de Conformare, nu corectează şi nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificaţi şi controlul antifraudă în cazul contribuabililor pentru care există indicii de evaziune fiscală.

În acest context, în vederea creşterii conformării voluntare, în luna iulie 2023, inspectorii au emis un număr de 1.790 notificări de conformare pentru riscuri fiscale estimate în sumă de 147.914.892 lei.

De asemenea, în luna iulie 2023 au fost realizate de către structurile cu atribuţii de control fiscal din ANAF 3.289 acţiuni de control fiscal (inspecţii fiscale şi verificări documentare), fiind stabilite obligaţii fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 422.443.786 lei, respectiv a fost diminuată pierderea fiscală înregistrată de contribuabili cu suma de 94.464.934 lei.

Totodată au fost făcute 3.646 controale antifraudă, fiind estimate implicaţii fiscale în valoare de 129.713.483 lei, respectiv fiind aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 16.972.358 lei. Comparativ, în luna iunie s-au realizat un număr de 1.924 controale antifraudă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici