Prima pagină » Economic » Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Naţională a Moldovei unesc forțele pentru o piață a asigurărilor mai solidă și europeană: Acord strategic pentru cooperare și dezvoltare

Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Naţională a Moldovei unesc forțele pentru o piață a asigurărilor mai solidă și europeană: Acord strategic pentru cooperare și dezvoltare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Banca Naţională a Moldovei (BNM) au încheiat vineri un acord de colaborare care vizează schimburi de informaţii şi asistenţă tehnică în domeniul licenţierii/autorizării, reglementării şi supravegherii activităţii societăţilor de asigurare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Naţională a Moldovei unesc forțele pentru o piață a asigurărilor mai solidă și europeană: Acord strategic pentru cooperare și dezvoltare
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: AI
Cosmin Pirv
08 aug. 2025, 16:56, Economic

Acordul a fost semnat de Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, şi de Anca Dragu, guvernatorul BNM.

„De la preluarea mandatului meu, am acordat o atenţie sporită dezvoltării relaţiilor cu Banca Naţională a Moldovei, prin iniţierea sau accelerarea unor iniţiative comune. Ne propunem să rămânem un agregator al sprijinului acordat BNM, în contextul obiectivului Republicii Moldova de aderare la UE. Am susţinut un dialog constructiv privind interconectarea pieţelor noastre de capital şi ne-am implicat activ în proiectul de Twinning, oferind asistenţă în procesul de modernizare a legislaţiei privind piaţa asigurărilor. Recent, am semnat şi un protocol de cooperare în domeniul educaţiei financiare, ca bază a extinderii colaborării noastre în ceea ce priveşte formarea profesională a specialiştilor şi creşterea gradului de incluziune financiară din Republica Moldova. Acest nou protocol de colaborare în domeniul asigurărilor marchează un pas firesc în aprofundarea relaţiilor dintre instituţiile noastre şi reflectă angajamentul comun pentru dezvoltarea unui cadru financiar solid şi transparent, în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale“, a declarat Alexandru Petrescu, preşedintele ASF.

Protocolul de colaborare are scopul de a promova integritatea, stabilitatea şi funcţionarea eficientă a sectorului financiar, în special a pieţei de asigurări din cele două jurisdicţii, şi va deschide noi perspective de cooperare în contextul alinierii cadrului legislativ şi de supraveghere din Republica Moldova la normele şi standardele Uniunii Europene.

De asemenea, cele două autorităţi îşi exprimă intenţia de a colabora în ceea ce priveşte schimbul de experienţă şi derularea activităţilor de formare profesională, cu obiectivul de a contribui la consolidarea şi dezvoltarea cadrului de reglementare şi supraveghere în domeniul asigurărilor.