Banca centrală a Germaniei consideră că investiţiile în bitcoin sunt extrem de riscante

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, s-a alăturat avertismentelor făcute de alte bănci centrale mari în privinţa riscurilor investiţiilor în bitcoin, în contextul îngrijorării tot mai mari a autorităţilor de reglementare din întreaga lume legată de popularitatea în creştere a monedei virtuale.

349 afișări
Imaginea articolului Banca centrală a Germaniei consideră că investiţiile în bitcoin sunt extrem de riscante

Banca centrală a Germaniei consideră că investiţiile în bitcoin sunt extrem de riscante (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bitcoin este o monedă extrem de speculativă din cauza volatilităţii ridicate şi a felului în care a fost concepută, a avertizat Carl-Ludwig Thiele, membru în board-ul băncii centrale, relatează Financial Times.

"Nu există nicio garanţie din partea statelor pentru bitcoin, iar investitorii şi-ar putea pierde toţi banii. Bundesbank avertizează cu tărie în privinţa acestor riscuri", a spus Thiele, într-un articol apărut în publicaţia germană Handelsblatt.

El a adăugat că reprezentanţii băncilor centrale şi ai autorităţilor de reglementare din Europa discută tot mai mult despre fenomenul bitcoin, cu toate că eforturile lor s-au rezumat deocamdată la avertizarea oamenilor în legătură cu riscurile speculative enorme implicate de moneda virtuală.

Un purtător de cuvânt al Bundesbank a declarat că instituţia împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de Thiele, care corespunde cu avertismentele recente ale Băncii Centrale Europene (BCE).

Popularitatea bitcoin, o monedă virtuală care poate fi tranzacţionată online pe portaluri specializate şi care nu este controlată de vreo autoritate, a crescut în ultimul an, fapt care a atras un număr de investitori mari.

Autorităţile de reglementare sunt îngrijorate însă că moneda ar putea fi folosită la spălarea de bani şi alte activităţi ilegale.

Luna trecută, China a interzis portalurilor de tranzacţionare a bitcoin din ţară să mai efectueze schimburi. Banca Chinei a interzis totodată băncilor să efectueze tranzacţii cu bitcoin, care nu are statut legal de monedă.

Banca centrală din Malaezia a avertizat la rândul ei în legătură cu riscurile asociate bitcoin, în timp ce banca centrală a Franţei a prevenit, în decembrie, cetăţenii că nu au nicio garanţie că moneda poate fi schimbată în bani reali. În schimb, tot mai mulţi retaileri acceptă plata în bitcoin.

Potrivit Autorităţii Bancare Europene, consumatorii nu sunt protejaţi de legislaţia europeană atunci când folosesc monede virtuale pentru tranzacţii comerciale.

Alte bănci centrale au adoptat un ton mai favorabil faţă de bitcoin.

Valoarea monedei virtuale a crescut în noiembrie, după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke, a spus că monedele virtuale precum bitcoin sunt riscante, dar există şi domenii unde ar putea avea un viitor.

Bitcoin este tranzacţionată marţi la 1.075 dolari pe unitate, pe platforma Mt.Gox. Cotaţia bitcoin a înregistrat fluctuaţii mari de când a atins în noiembrie un maxim de 1.242 dolari pe unitate, coborând în doar câteva zile la 600 de dolari pe unitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici