Băncile cipriote, deschise astăzi timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni - VIDEO

Băncile din Cipru, închise începând de pe 16 martie, vor lucra cu publicul joi, timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni, după care vor opri din nou activitatea luni, 1 aprilie, de ziua naţională a ţării, în timp ce vineri activitatea sistemului va fi restricţionată din cauza pauzei bancare din SUA şi Europa, unde este sărbătoare.

741 afișări
Imaginea articolului Băncile cipriote, deschise astăzi timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni - VIDEO

Băncile cipriote, deschise astăzi timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bloomberg a informat anterior că instituţiile de credit cipriote vor fi închise vineri, întrucât în SUA şi majoritatea statelor din Europa se sărbătoreşte Vinerea Mare. De altfel, zilele de vineri şi de luni sunt declarată nebancare la nivelul zonei euro, întrucât sitemul Target2 de plăţi şi decontări va fi închis.

"Nu există planuri de a închide băncile mâine (vineri, n.r.)", a declarat pentru MEDIAFAX George Georgiou, şeful departamentului de presă al băncii centrale a Ciprului.

Luni se sărbătoreşte şi ziua naţională a Ciprului, care este liberă pentru sectorul bancar, potrivit unui plan pentru întreg anul, postat pe site-ul băncii centrale a ţării.

Bursa din Cipru a decis să menţină oprită activitatea şi nu va opera vineri şi luni, întrucât nu funcţionează sistemul de plăţi interbancare Target2 la nivelul Uniunii Europene. Bursa a avut ultima şedinţă pe 15 martie.

Programul de lucru joi este 12:00-18:00 (ora locală).

Băncile au încercat să se pregătească cât mai bine pentru reluarea activităţii, cu lichidităţi suficiente, dar şi cu forţe de securitate suplimentare la sucursale, pentru a face faţă unui număr mare de clienţi.

Deşi au luat în calcul un aflux mare de persoane care să încerce să-şi retragă banii sau să protesteze din cauza pierderilor pentru deponenţi prevăzute în restructurarea sectorului bancar, situaţia era calmă la sucursalele băncilor cu numai câtva ore înainte de deschidere.

"În locul unei retrageri masive de bani din bănci, sunt jurnalişti care aleargă de la o sucursală la alta - iar vestea bună este că nu au găsit niciun semn de probleme", potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Eventuale retrageri masive au fost, probabil, descurajate şi de măsurile dure de control al capitalului impuse de stat.

Astfel, deponenţii la băncile din Cipru nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 3.000 euro în numerar la un drum în străinătate, iar tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună, autorităţile susţinând că măsurile vor fi valabile timp de 7 zile.

Guvernul din Cipru a anunţat miercuri măsurile de control asupra circulaţiei capitalului, care limitează strict ieşirea banilor din ţară, dar afectează şi activitatea economică internă, prin suspendarea posibilităţii de a încasa cecuri în numerar, obligarea deţinătorilor de depozite la termen să nu se atingă de bani până la expirarea contractului şi introducerea unei proceduri de avizare pentru plata importurilor.

Ciprul a încheiat un acord de bailout de 10 miliarde euro cu guvernele din zona euro, FMI şi Banca Centrală Europeană, care presupune desfiinţarea Cyprus Popular Bank (Laiki), a doua mare bancă din ţară, şi transferarea activelor viabile şi a depozitelor de sub 100.000 euro la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă.

Deponenţii care deţin sume mari în conturile Laiki vor contribui la finanţarea programului de bailout. La Bank of Cyprus, deponenţii cu economii mai mari de 100.000 de euro vor contribui la recapitalizarea instituţiei, în funcţie de sumele necesare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici