Banii de la UE nu vin fără proiecte. Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor: Trebuie să ne bazăm pe programe existente

  • Instrumentul financiar UE are un buget de 750 de miliarde de euro
  • Programul are ca scop sprijin pentru investiţii, în sprijinul ţărilor membre UE
  • Aceste reforme trebuie puse în aplicare până în 2026
783 afişări
Imaginea articolului Banii de la UE nu vin fără proiecte. Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor: Trebuie să ne bazăm pe programe existente

România poate beneficia de 30,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Din această sumă, 13,8 miliarde sunt granturi, iar restul sunt împrumuturi. Ca să obţinem banii, trebuie să facem proiecte de investiţii pe care să le prezentăm Uniunii Europene până la finalul anului 2022.

Nu mai avem mult timp, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor. El spune că trebuie să ne bazăm pe proiectele şi programele deja existente, precum Măsura 3, de investiţii, sau granturile de 20% din pierderi pentru Horeca. De asemenea, Jianu a făcut publice peste 20 de proiecte pe care statul se poate baza,
care înseamnă atât redresare cât şi relansarea economiei.
 
„Plecând de la nevoia şi necesitatea de creare de noi start-up-uri, de noi tineri, de sânge proaspăt care să intre în economie. Avem nevoie de noi start-up-uri în economie, de start-up-uri digitale, în domenii tehnologice sau nontehnologice, asta nu are importanţă. Trebuie să mergem spre sectorul depozitelor alimentare şi agroalimentare. Companiile din domeniul construcţiilor, pentru că şi acolo vor fi foarte mulţi bani care vor merge în zona de infrastructură”, explică Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.
 
Pilonii principali
  • Tranziţia spre o economie verde 
  • Transformarea digitală
  • Creşterea economică inteligentă
  • Coeziunea socială şi teritorială
  • Sănătate şi rezilienţă instituţională
  • Copii, tineri educaţie şi competenţe
Proiecte de investiţii (Sursa: CNIPMMR)
  • România Tech Nationa
  • Women in Tech
  • Starter Kit
  • Tech Tour Trucks
Proiecte de susţinere (Sursa: CNIPMMR)
  • Programul Scale-up România
  • Program de sprijin IMM din construcţii  
  • Programul „Restart Sport România”
  • Programul  „Student INNO Tech”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici