Băsescu: Nu va interveni nicio modificare de substanţă sau filozofie în scrisoarea către FMI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu va fi interveni nicio modificare de substanţă sau de filozofie în scrisoarea către FMI, menţionând că nu se intenţionează creşterea fiscalităţii.

15 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nu va interveni nicio modificare de substanţă sau filozofie în scrisoarea către FMI

Băsescu: Nu va interveni nicio modificare de substanţă sau filozofie în scrisoarea către FMI (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

El a făcut această declaraţie la o întâlnire cu mediul de afaceri italian din România, răspunzând unei întrebări.

"Nu va interveni nicio modificare de substanţă sau de filozofie în scrisoarea către FMI", a spus Băsescu.

El a adăugat că nu se intenţionează creşterea fiscalităţii.

"Acest lucru s-a văzut din actualele negociericu FMI şi cu UE. Vă asigur că pentru Guvern era mult mai uşor să expedieze problema veniturilor printr-o creştere de fiscalitate", a spus preşedintele.

El a mai spus că România avea ca opţiuni fie mărirea fiscalităţii pentru a creşte veniturile în bugetul de stat, fie reducerea cheltuielilor bugetare.

"Împreună cu Guvernul ne-am asumat reducerea cheltuielilor bugetare. Credem că ascunderea cancerului din bugetul nostru de stat sub acoperirea unor măriri de taxe nu făcea decât să amâne nişte măsuri mai drastice în 2011-2012. Nu sunt nişte măsuri pe care le luăm cu plăcere. Niciunui politician nu-i place să ia măsuri împotriva propriului lui popor. Niciunui politician nu-i place să fie fluierat, nu-i place să fie admonestat, nu-i place să fie în dizgraţie publică, dar împreună cu Guvernul am considerat că avem obligaţii majore faţă de viitorul ţării", a mai spus preşedintele Băsescu.

De asemenea, el a afirmat că a nu lua măsuri de restructurare a cheltuielilor bugetare ar implica, în mod automat, un nou credit începând cu martie 2011, din nou pentru o perioadă de doi ani şi, de data aceasta, nu numai de 20 miliarde, ci de circa 30 de miliarde de euro.

"O amânare a restructurării cheltuielilor bugetare nu poate decât să condamne la nedezvoltare România, pentru că în momentul de faţă împrumutăm bani pentru consum, nu pentru dezvoltare(...) Voi rămâne ferm legat de programul de restructurare a cheltuielilor bugetare, indiferent care sunt costurile politice", a adăugat şeful statului.

El a apreciat că îndatorarea ţării pentru consum ar fi un act iresponsabil, "indiferent cât de mare ar fi nemulţumirea publică pentru neangajarea de noi credite pentru a susţine aceste cheltuieli imense ale aparatului de stat şi a cheltuielilor sociale".

Preşedintele a mai spus că România nu-şi permite o îndatorare mai mare, la sfârşitul anului datoria publică urmând să ajungă la 37,5% din PIB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici