Băsescu: Obiectivul nostru declarat este de acces în zona Euro în 2015, dar nu ca termen absolut

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, vineri seară, ideea potrivit căreia obiectivul României este de a adera la euro în 2015, admiţând că acesta nu este un termen absolut.

149 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Obiectivul nostru declarat este de acces în zona Euro în 2015, dar nu ca termen absolut

Băsescu: Obiectivul nostru declarat este de acces în zona Euro în 2015, dar nu ca termen absolut (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Obiectivul nostru declarat este de acces în zona Euro în 2015. Nu spune nimeni că este un termen absolut, dar nu avem voie să ne dăm amânări, dacă nu este cazul. Eu consider că menţinerea acestui obiectiv nu face decât să stimuleze instituţiile româneşti, economia românească la accelerarea procesului de integrare, de aceea voi insista în continuare ca şi Guvernul, şi Parlamentul să menţină anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona Euro", a declarat preşedintele Băsescu la o gală a studenţilor români din străinătate.

El a subliniat că, în prezent, obiectivul trebuie să fie de acces în zona Euro în 2015.

"Dacă nu va fi posibil termenul 2015, vom vedea în 2014, că nu va fi posibil din cauza noastră sau a conjuncturii, vom vedea, dar azi obiectul nostru trebuie să rămână în continuare 2015", a adăugat preşedintele.

Preşedintele a mai spus că nu este suficient ca România să îndeplinească criteriile de la Maastricht pentru intrarea în zona Euro.

"Ce ne-a învăţat criza? Criza ne-a arătat că degeaba îndeplineşti criteriile de la Maastricht, dacă economia ta nu este competitivă, dacă economia nu este performantă, dacă economia nu poate să-şi suporte, să-şi susţină naţiunea", a comentat preşedintele Băsescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici