BNR a obţinut în 2008 un profit de şapte ori mai mare decât în 2007

Banca Naţională a României (BNR) a obţinut anul trecut un profit net de 3,338 miliarde lei (900 milioane euro), în creştere de peste şapte ori faţă de rezultatul de 458 milioane lei înregistrat în 2007, iar pe primele trei luni din 2009 a raportat un profit de 3,53 miliarde lei (837 milioane euro).

22 afișări
Imaginea articolului BNR a obţinut în 2008 un profit de şapte ori mai mare decât în 2007

BNR a obţinut în 2008 un profit de şapte ori mai mare decât în 2007 (Imagine: Thiomas Dan/Mediafax Foto)

"Profitul realizat în 2008 a fost repartizat, în totalitate, pentru acoperirea pierderilor reportate din anii anteriori. Împreună cu profitul obţinut în primele trei luni ale anului 2009, BNR a reuşit acoperirea în întregime a pierderilor din anii precedenţi, reluând contribuţia sa la creşterea veniturilor bugetului de stat prin distribuţia de profit, cu o cotă legală de 80% din veniturile nete. Regularizările aferente exerciţiului financiar 2009 privind cota de 80% din veniturile nete virată la bugetul de stat vor fi efectuate până la termenul de depunere a bilanţului anual", se arată în raportul anual pe 2008 publicat de BNR.

La finele anului trecut, BNR contabiliza o pierdere netă neacoperită din exerciţiile financiare precedente de 6,16 miliarde lei, care a fost stinsă în totalitate de profitul înregistrat în 2008 şi în primul trimestru al acestui an. Astfel, banca centrală a virat la bugetul de stat 607 milioane lei, cota de 80% din profitul rămas după acoperirea pierderii.

Cu o lună în urmă, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că banca centrală a plătit în aprilie, pentru prima dată în ultimii nouă ani, impozit pe profit, pe fondul unor câştiguri semnificative în ultimele două trimestre, care au contribuit la stingerea pierderii rămasă neacoperită din perioada anterioară.

"BNR nu numai că şi-a acoperit toată pierderea acumulată în ultimii ani, dar în aprilie, după nouă ani, e prima dată când am plătit impozit pe profit la bugetul de stat. Profit facem de câţiva ani, însă cu profitul înregistrat acopeream piederile din perioada când BNR a trebuit să facă sterilizările mari", a spus Isărescu.

Potrivit raportului anual, în structură, rezultatul financiar pozitiv de anul trecut a fost determinat de profitul operaţional obţinut din administrarea rezervelor internaţionale (+5,49 miliarde lei), contrapus unor pierderi operaţionale din politica monetară şi emisiunea monetară (-1,12 miliarde lei) şi din alte operaţiuni (-295,9 milioane lei), precum şi unor pierderi din reevaluarea activelor şi pasivelor (-740,5 milioane lei).

"Aprecierea monedei naţionale faţă de lira sterlină, precum şi alte evoluţii, au influenţat negativ rezultatele Băncii Naţionale a României, conducând la înregistrarea la 31 decembrie 2008, potrivit politicii contabile introduse în 2005, conform legii, pentru armonizarea cu standardele Băncii Centrale Europene, a unor cheltuieli în sumă de 740 milioane lei, reprezentând diferenţe nefavorabile din reevaluarea activelor şi pasivelor care au diminuat profitul realizat de banca centrală până la nivelul de 3,33 miliarde lei", se arată în raport.

BNR notează că anul trecut a avut loc o depreciere nominală de 10,4% a monedei naţionale faţă de moneda euro (curs la 1 ianuarie 2008: 3,6102 lei/euro; la 31 decembrie 2008: 3,9860 lei/euro), respectiv o depreciere nominală de 14,2% faţă de dolarul american (curs la 1 ianuarie 2008: 2,4564 lei/dolar; la 31 decembrie 2008: 2,8054 lei/dolar) şi o apreciere nominală de 16,9% faţă de lira sterlină (curs la 1 ianuarie 2008: 4,9095 lei/liră; la 31 decembrie 2008: 4,0777 lei/liră).

Banca centrală a obţinut în aceeaşi perioadă diferenţe favorabile din reevaluarea de 10,6 miliarde lei, dar acestea nu sunt contabilizate în contul de profit şi pierdere şi nu compensează diferenţa nefavorabilă, fiind introduse într-un cont special de reevaluare din pasivul bilanţului.

Astfel, BNR a obţinut 1,8 miliarde lei din reevaluarea titlurilor în valută, 4,9 miliarde lei din reevaluarea ltor deţineri în valută şi 3,93 miliarde lei din reevaluarea rezervei de aur.

"Poziţia financiară a Băncii Naţionale a României la 31 decembrie 2008 s-a îmbunătăţit substanţial prin înregistrarea de capital propriu în sumă de 9,57 miliarde lei, de 40 de ori mai mare faţă de valoarea la 31 decembrie 2007, de 242 milioane lei", se mai spune în raport.

BNR a raportat un profit operaţional de 4,07 miliarde lei, de trei ori mai mare decât profitul operaţional al anului anterior în sumă de 1,37 miliarde lei, ca urmare a evoluţiilor favorabile înregistrate la categoriile principale de activităţi.

Astfel, evoluţia pozitivă a rezultatului operaţional în anul 2008 faţă de anul anterior se datorează, în principal, creşterii în mod substanţial a profitului din operaţiunile de administrare a rezervelor internaţionale şi reducerii concomitente a pierderii rezultate din operaţiunile de politică monetară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici