BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,5%

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, marţi, reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, de la 8,5% la 8% pe an, începând cu 30 septembrie, operând astfel cea de-a cincea scădere din acest an, în linie cu aşteptările analiştilor.

23 afișări
Imaginea articolului BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,5%

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,5% (Imagine: Cristi Movilă/Mediafax Foto)

Totodată, banca centrală a menţinut nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, se arată într-un comunicat al Consiliului de Administraţie al BNR.

"BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare", se mai arată în comunicat.

Toţi analiştii economici intervievaţi de MEDIAFAX au anticipat că BNR va decide marţi reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, în condiţiile scăderii inflaţiei şi a necesităţii relansării activităţii economice, care poate fi sprijinită prin continuarea reducerii ratelor la credite

În urma decizie de marţi, rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) va coborâ de la 12,5% la 12% pe an, în timp ce dobânda pentru facilitatea de depozit se va diminua corespunzător, de la 4,5% la 4% pe an.

De asemenea, BNR reafirmă că va continua gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar în vederea consolidării canalelor de transmisie a politicii monetare.

De la începutul anului, banca centrală a redus dobânda de politică monetară cu 2,25 puncte procentuale, cea mai recentă tăiere fiind operată în şedinţa din 5 august, când rata a scăzut de la 9% la 8,5% pe an.

La aceeaşi dată, BNR a coborât ratele rezervelor minime obligatorii pentru valută de la 35% la 30% din pasivele băncilor cu scadenţă sub doi ani şi a menţinut rnivelul rezervelor minime obligatorii pentru lei la 15%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici