BNR avertizează: Conversia creditelor în franci duce două bănci sub solvabilitatea minimă, iar şase vor fi sub nivelul prudenţial

Banca Naţională susţine că, odată cu aplicarea con­ver­siei creditelor în franci elveţieni în lei la cursul istoric, două bănci ar putea să ajungă cu solvabilitatea sub mi­nimul reglementat, iar în total şase instituţii de credit ar fi sub nivelul prudenţial.

3951 afișări
Imaginea articolului BNR avertizează: Conversia creditelor în franci duce două bănci sub solvabilitatea minimă, iar şase vor fi sub nivelul prudenţial

BNR avertizează: Conversia creditelor în franci duce două bănci sub solvabilitatea minimă, iar şase vor fi sub nivelul prudenţial

Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, care a stârnit dezbateri intense la începutul anului 2015, odată cu aprecierea francului la valori record în urma unei decizii a Băncii Elveţiei, a revenit în această toamnă pe agenda discuţiilor, de această dată proiectul de lege fiind aproape de votul final în Parlament, scrie Ziarul Financiar.
 
„În cazul încorporării efec­telor conversiei creditelor şi ale poziţiei valutare, două instituţii de credit ar prezenta o rată a fon­durilor proprii totale sub pra­gul minim reglementat. Dacă nu s-ar lua în considerare efectul poziţiei valutare, conversia creditelor în CHF la curs istoric ar determina reducerea ratei fondurilor proprii totale sub pra­gul minim reglementat în cazul unei singure instituţii de credit.
 
Numărul total al instituţiilor de credit având rata fon­durilor proprii totale sub nivelul impus prudenţial (inclusiv Pilonul II şi amortizoarele specifice) ar fi de şase“, a transmis BNR la solicitarea ZF.
 
Citeşte continuarea articolului în Ziarul Financiar.
 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici