Datoria externă totală a României a crescut în prima jumătate de an 7,48 miliarde de euro, până la 212,37 de miliarde de euro, arată cifrele Băncii Naționale a României, date publicității miercuri seara.
Potrivit băncii centrale, datoria externă pe termen lung, cu o pondere de 76,3% din totalul datoriei externe, a însumat 162,08 de miliarde de euro la sfârșitul perioadei, în creștere cu 4,6% față de 31 decembrie 2024;
În urmă cu un an, la sfârșitul lunii iunie, totalul datoriei externe era de 132,99 de miliarde de euro.
Din cele 212,37 de miliarde de euro, 113,84 de miliarde de euro, adică peste 53,6%, reprezintă datoria externă a administrației publice. Aceasta a crescut cu 6,48 de miliarde de euro față de 31 decembrie anul trecut.
Pe de altă parte, datoria externă a BNR a scăzut în primele șase luni din acest an, la 3,19 miliarde de euro, de la 4,53 de miliarde de euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung, care se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii, a fost 15,5% în perioada ianuarie – iunie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024.
Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 iunie 2025 a fost de 5,3 luni, mai mic comparativ cu 5,7 luni la 31 decembrie 2024.
Potrivit datelor băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2025 a fost de 92,8%, față de 99,1% la 31 decembrie 2024.