Boagiu: Colas a cerut suplimentarea contractului pentru Cernavodă-Medgidia cu opt milioane de euro

Compania franceză Colas, care construieşte tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, a solicitat Ministerului Transporturilor suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât a schimbat traseul, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

83 afișări
Imaginea articolului Boagiu: Colas a cerut suplimentarea contractului pentru Cernavodă-Medgidia cu opt milioane de euro

Boagiu: Colas a cerut suplimentarea contractului pentru Cernavodă-Medgidia cu opt milioane de euro (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Colas a solicitat opt milioane de euro pentru un proiect pe care nici nu l-au depus încă. Termenul a predare a fost acum trei luni şi dacă refuză să lucreze, să plece acasă. Am observat totuşi că după primele mele declaraţii au trimis câţiva oameni pe teren", a spus ministrul după un forum economic.

Boagiu a afirmat că Autostrada Soarelui va fi dată în exploatare în acest an, cu rute ocolitoare, şi va fi recepţionată în totalitate anul viitor.

Ministrul a declarat recent, pentru Ştirile ProTV, că instituţia ar putea rezilia acordul cu compania franceză, care a câştigat contractul de 224 milioane euro pentru construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, întrucât aceasta "refuză să lucreze".

Ea a declarat în mai multe rânduri de la începutul acestui an că autostrada va fi deschisă circulaţiei în această vară, chiar dacă lucrările nu vor fi încheiate în totalitate. Tronsonul are 20 de kilometri, iar contractul a fost câştigat de Colas în noiembrie 2008.

Constructorul francez, cu venituri de 11,6 miliarde euro în 2009, este parte a grupului Bouygues, care derulează operaţiuni în industria construcţiilor, imobiliare, energie, media şi telefonie.

Compania Colas a mai efectuat lucrări de drumuri în România, cum ar fi tronsonul de autostradă Lehliu-Drajna, care face parte tot din autostrada spre Constanţa, drumul naţional Urziceni-Buzău, DN 17 Sadova-Gura Humorului-Suceava, DN 6 Caransebeş-Lugoj sau DN 21 Slobozia-Drajna.

Ca reacţie la anunţul ministrului privind rezilierea contractului, reprezentanţii Colas au declarat, citaţi de ZF, că lucrările nu pot fi continuate din cauză că beneficiarul autostrăzii, Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Din Romånia (CNADNR), nu i-a pus la dispoziţie toate terenurile necesare pentru continuarea construcţiei, dar şi faptul că respectiva instituţie nu a oferit un răspuns cu privire la propunerile tehnice şi financiare ale francezilor.

"Colas lucrează în prezent în cadrul acestui proiect, dar exclusiv pe un segment de 5 kilometri ai autostrăzii între Cernavodă şi Medgidia. Aceasta este singura secţiune stipulată în contract pentru care terenul necesar a fost pus la dispoziţia noastră de CNADNR. Este important de subliniat faptul că acest teren ne-a fost predat cu o întârziere de un an, în iulie 2010", a declarat pentru ZF Delphine Lombard, director de comunicare în cadrul Colas Franţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici