Boc intenţionează să discute săptămâna viitoare cu premierul bulgar, la podul Calafat-Vidin

Premierul Emil Boc intenţionează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologul său bulgar Boiko Borisov în zona podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin, pentru a analiza stadiul acestui proiect, precum şi alte programe derulate în comun, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

20 afișări
Imaginea articolului Boc intenţionează să discute săptămâna viitoare cu premierul bulgar, la podul Calafat-Vidin

Boc intenţionează să discute săptămâna viitoare cu premierul bulgar, la podul Calafat-Vidin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întâlnirea dintre cei doi premieri ar urma să aibă loc la sfârşitul săptămânii viitoare, potrivit surselor citate.

"Dacă nu apar elemente neprevăzute, întâlnirea va avea loc la 12 februarie", au arătat sursele.

Premierul Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că a discutat la telefon cu omologul său bulgar Boiko Borisov mai multe teme de interes bilateral şi a convenit cu acesta ca, începând cu luna februarie, să fie organizate o serie de vizite la nivel de prim-ministru, pentru analiza unor proiecte comune.

Boc şi Borisov au convenit ca vizitele la nivel de prim-ministru să fie efectuate atât la Bucureşti, cât şi la Sofia şi Vidin, unul dintre proiectele comune care urmează să fie analizate fiind podul de la Calafat-Vidin.

Vizitele au fost anunţate după ce premierul bulgar a propus, cu ocazia unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, ca Bulgaria să nu fie comparată cu România sau Grecia în evaluarea criteriilor pentru aderarea la zona euro sau la spaţiul Schengen.

"Am rugat-o pe doamna Merkel ca atunci când vorbeşte despre Bulgaria să vorbească doar despre Bulgaria şi succesele sau lipsurile acesteia", a declarat Boiko Borisov. "Să nu ne comparaţi cu Grecia sau România", a spus atunci Borisov, în cursul unei conferinţe de presă susţinută alături de Angela Merkel, la Berlin.

La sfârşitul anului trecut, autorităţile de la Sofia au cerut Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a termenului de contractare a unei finanţări de 70 milioane euro prin programul ISPA, pentru construcţia unui al doilea pod româno-bulgar peste Dunăre, între oraşele Calafat şi Vidin. Termenul de contractare a fondurilor expiră la finele anului 2010.

Construcţia podului este întârziată cu mai mult de un an.

Autorităţile române şi cele bulgare au semnat acordul de construcţie a podului în martie 2000, însă implementarea efectivă a proiectului a fost amânată din cauza fondurilor insuficiente.

În prezent, singurul pod pe segmentul comun de Dunăre dintre România şi Bulgaria este cel dintre Giurgiu şi Ruse.

Dezvoltarea proiectului celui de-al doilea pod peste Dunăre va costa în total 226 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici