Boc: Să cumpărăm şi alte haine, nu doar de la Plăcintă

Premierul Emil Boc a felicitat firmele care au semnat, miercuri, contracte pentru fonduri UE, printre care şi o societate de confecţii, şeful Guvernului exclamând, zâmbind, că politicienii vor avea posibilitatea să cumpere şi alte costume decât cele produse de firma noului ministru Luminiţa Plăcintă.

23 afișări
Imaginea articolului Boc: Să cumpărăm şi alte haine, nu doar de la Plăcintă

Boc: Să cumpărăm şi alte haine, nu doar de la Plăcintă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Prezent la ceremonia de semnare a contractelor pentru investiţii mari din cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competitivităţii economice, premierul a remarcat că printre beneficiarii de fonduri UE se afla şi o firmă din industria textilelor şi s-a referit, în aceste context, la firma de confecţii condusă de noul ministru al Tineretului şi Sportului.

"Aşa, să ne cumpărăm haine. Să nu ne cumpărăm numai de la doamna Plăcintă, să cumpărăm haine şi de la alţii", a spus Boc.

Numirea recentă a Luminiţei Plăcintă la conducerea MTS a fost criticată de unii politicieni, care au afirmat că acesta s-a remarcat doar prin faptul că ar fi confecţionat costume colegilor parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici