Bodegile şi birturile au nevoie de licenţă, dacă vor să facă afaceri cu magazinele

Restaurantele, pizzeriile, fast-food-urile, dar şi cabareturile, bodegile, birturile, "cantinele-restaurant" sau gogoşeriile trebuie să obţină licenţă de fabricaţie de la Ministerul Agriculturii dacă doresc să livreze produse alimentare magazinelor, pentru vânzare.

22 afișări
Imaginea articolului Bodegile şi birturile au nevoie de licenţă, dacă vor să facă afaceri cu magazinele

Bodegile şi birturile au nevoie de licenţă, dacă vor să facă afaceri cu magazinele

Reglementarea este cuprinsă într-un proiect de ordin al Ministerului Agriculturii, care va înlocui un act normativ din 2003 referitor la condiţiile de obţinere a licenţei de fabricaţie a produselor alimentare.

"Dacă o cofetărie are laborator propriu, iar prăjiturile sunt servite în local, nu este nevoie de licenţă de la Ministerul Agriculturii, fiind vorba de vânzare directă. Dacă produsele sunt însă distribuite spre vânzare în magazine, este nevoie de licenţă. Un alt exemplu sunt pizzeriile. Dacă fac pizza semipreparată, care este vânută în supermarketuri, o iei acasă, o coci şi o mănânci, au nevoie de licenţă, pentru că deja e vorba de producţie, ambalare, de un termen de garanţie şi aşa mai departe", a explicat Tudorel Baltă, director în Ministerul Agriculturii.

Prevederea acoperă o gamă largă de locaţii, de la cabareturi la covrigării.

"Licenţele de fabricaţie se acordă pentru producerea categoriilor de produse alimentare care se realizează în unităţi tip restaurant, braserie, pizzerie, berărie, bar, snack-bar, fast-food, bufet, bodegă, birt, rotiserie, carmangerie-măcelarie, pub, bistro, cabaret, în unităţi tip cofetărie, patiserie-plăcintărie, simigerie-covrigărie-gogoşerie, ceainărie, restaurante cu caracter social (cantine–restaurant), cantine şcolare, studenţeşti, muncitoreşti, militare, spitaliceşti, în supermarket-uri şi hipermarket-uri, la dozator (îngheţată, sucuri, etc.) şi la grătar (mici, cârnăciori, etc.), care se vând în reţeaua de comercializare în detail sau angro şi nu prin vânzare directă", se spune în proiect.

Licenţele de fabricaţie eliberate de Minsiterul Agriculturii sunt obligatorii numai pentru producătorii care vor să vândă alimentele şi băuturile pe piaţă.

Licenţa este obligatori inclusiv pentru producătorii de pălincă, ţuică, rachiuri din fructe şi sifon. În cazul sifonului, licenţa nu este obligatorie pentru unităţile de cartier, ci pentru producătorii care distribuie în lanţurile de magazine.

"Producătorii din aceste domenii erau obligaţi şi înainte să aibă licenţe, dar acum le-am creat categorii separate. De exemplu, pălinca era inclusă la băuturi spirtoase, acum în proiect este într-o categorie separată, pentru că şi în legislaţia europeană produsele tradiţionale sunt puse separat", a spus Baltă.

Condiţiile de obţinere a licenţei sunt deţinerea utilajelor şi spaţiilor necesare producţiei, dar şi calificarea profesională.

Pentru eliberarea acestei autorizaţii producătorul depune o cerere la direcţia agricolă judeţeană, însoţită de o serie de documente, cum ar fi actul de înfiinţare a firmei (autorizaţia în cazul persoanelor fizice), specificaţia tehnică a produsului (condiţiile de calitate şi data durabilităţii minimale) şi schiţa-plan a unităţii ( include o enumerare a spaţiilor de producţie şi depozitare, a instalaţiilor şi utilajelor, dar şi capacitatea de producţie).

Totdată, producătorul va furniza fişa de date privind calificarea personalului, care include şi copii după diplomele de calificare ale angajaţilor. Personalul de conducere a procesului de producţiei trebuie să aibă cel puţin pregătire profesională medie de specialitate atestată.

Personalul de laborator trebuie să aibă cel puţin pregătire profesională de specialitate, atestată, iar cel de execuţie va cuprinde, preponderent, personal calificat cu pregătire profesională specifică la nivelul de complexitate al activităţilor pe care le desfăşoară, se spune în proiect.

"Oricine produce pentru piaţă trebuie să respecte condiţiile, pentru că intră într-o competeţie directă. Dacă un producător de ţuică vrea să vândă pe piaţă trebuie să respecte toate condiţiile din ordin. El va dovedi că este calificat să producă ţuică. Sigur, dacă este o unitate mică nu vom cere diplomă de calificare pentru toţi angajaţii", a spus Baltă.

Licenţele de fabricaţie sunt obligatorii atât pentru firme, cât şi pentru personale fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi trebuie să fie solicitate la deschiderea unităţii de producţie.

Licenţa unui producător poate fi suspendată în urma controalelor derulate de Direcţia Inspecţii din minister, dacă, de exemplu, acesta foloseşte alte materii prime decât cele menţionate pe etichetă sau în specificaţiile comunicate pentru obţinerea licenţei.

O licenţă nouă trebuie dobândită dacă este schimbat obiectul de activitate sau proprietarul fabricii.

Producătorii care deţin deja licenţă nu trebuie să obţină o nouă autorizare, după adoptarea acestui proiect de ordin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici