Bogdan Chiriţoiu, propus de Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei pentru un nou mandat

Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei a decis în unanimitate să îl propună pe Bogdan Chiriţoiu pentru un nou mandat de preşedinte al instituţiei, propunere care va fi transmisă Guvernului spre avizare, a declarat pentru MEDIAFAX Violeta Alexandru, membru al Colegiului.

468 afișări
Imaginea articolului Bogdan Chiriţoiu, propus de Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei pentru un nou mandat

Bogdan Chiriţoiu, propus de Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei pentru un nou mandat (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"În urma audierii candidaţilor, membrii Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei l-au votat în unanimitate pe Bogdan Chiriţoiu pentru un nou mandat, aceasta fiind recomandarea Colegiului, care va fi transmisă Guvernului. Domnul Oprescu (Gheorghe Oprescu, fost preşedinte al Consiliului Concurenţei, n.r.), contracandidat la funcţia de preşedinte, a fost propus pentru funcţia de consilier de concurenţă", a spus Alexandru.

Colegiul Consultativ al Consiliului Concureţei a fost înfiinţat în anul 2010 şi instituţionalizat în 2011, iar membri sunt Gabriela Ţigu - prorector ASE, Flavius Antoniu Băiaş - decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti), Costel Stanciu - Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România), Steven van Groningen - membru în Consiliul de Conducere a Consiliului Investitorilor Străini din România, Florin Pogonaru - Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Sorin Mîndruţescu, director general Oracle România, Lucian Croitoru- membru al comitetului director al Centrului Român de Politici Economice, Sorin Ioniţă Preşedintele Expert Forum, Violeta Alexandru, directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice.

Natalia Roman, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, şi foştii preşedinţi ai Consiliului Concurenţei Viorel Munteanu, Theodor Purcărea şi Mihai Berinde sunt, de asemenea, membri ai Colegiului.

Surse apropiate procesului de selecţie au declarat pentru MEDIAFAX săptămâna trecută că Bogdan Chiriţoiu, actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, fost şef al instutuţiei, şi deputatul PSD Daniel Bărbulescu şi-au depus candidatura la funcţia de preşedinte al autorităţii de concurenţă.

În total, un număr de 17 candidaturi au fost admise de Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, în urma cercetării efectuate de Comisia de verificare a candidaturilor din punct de vedere al condiţiilor de numire prevăzute de Legea concurenţei, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul autorităţii.

Pentru poziţia de preşedinte al Consiliului au fost depuse trei candidaturi, respectiv Bogdan Chiriţoiu, Gheorghe Oprescu, predecesorul lui Chiriţoiu la şefia instituţiei, şi Daniel Bărbulescu, deputat PSD.

Cele 17 candidaturi vizează un post de preşedinte, două de vicepreşedinte şi două de consilieri de concurenţă. Plenul Consiliului Concurenţei are şapte membri, din care cinci poziţii sunt vacante.

Potrivit surselor citate, Oprescu şi Bărbulescu şi-au depus candidaturile şi pentru alte poziţii decât cea de preşedinte.

Pentru posturile de vicepreşedinte şi consilieri de concurenţă, printre candidaţi se numără mai multe persoane care lucrează sau au mai lucrat în Consiliul Concurenţei, precum Alexe Gavrilă, fost vicepreşedinte în Consiliul Concurenţei, Adrian Dodiţă, inspector de concurenţă, Nicolae Şerdin, inspector de concurenţă, Dragoş Vasile, membru în plenul Consiliului.

Un alt candidat este Bogdan Chetreanu, fost comisar în cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Toţi cei 17 candidaţi sunt intervievaţi de Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, iar lista celor declaraţi calificaţi va fi transmisă Guvernului. Lista avizată de Guvern va fi transmisă în Parlament, iar candidaţii vor fi audiaţi de comisiile de specialitate. După audierea în Parlament, lista finală va fi transmisă către preşedintele ţării, care va da avizul final.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici