BRD a lansat un instrument de plată contactless, care poate fi folosit inclusiv la metrou

BRD a lansat joi un instrument de plată, sub formă de sticker, ce încorporează tehnologia contactless MasterCard PayPass, care permite efectuarea de plăţi prin simpla apropiere de un cititor, şi un program pilot în mai multe locaţii din Bucureşti, inclusiv la două staţii de metrou.

171 afișări
Imaginea articolului BRD a lansat un instrument de plată contactless, care poate fi folosit inclusiv la metrou

BRD a lansat un instrument de plată contactless, care poate fi folosit inclusiv la metrou (Imagine:Andrei Spirache/Mediafax Foto)

"Ţintele de vânzare pentru acest produs se ridică la câteva zeci de mii de astfel de instrumente şi avem solicitări pentru implementarea şi în alte oraşe mari", a declarat, joi, Dana Demetrian, director executiv al Departamentului Administrare generală a reţelelor din cadrul BRD.

Ea a precizat că, după doar două zile, acest program pilot este disponibil la 60 de comercianţi din Bucureşti, inclusiv unele locaţii Pizza Hut, KFC, Tip Top Food sau Florăria Iris.

"În primul rând targetăm comercianţii la care avem deja instalate terminale POS, adică 20.000 de unităţi", a spus Demetrian.

Totodată, Demetrian a explicat că pentru a folosi instrumentul de plată "Instant Pay" este nevoie de existenţa unui cont curent, la care se pot ataşa mai multe carduri.

"Ne dorim ca la toate staţiile de metrou să se poată plăti prin «Instant Pay», dar deocamdată acesta este un test pilot. Sperăm că testul va avea rezultate pozitive, că va exista cerere suficientă pentru a putea să îl implementăm la nivelul întregii reţele", a spus Demetrian.

Ea a mai precizat că "Instant Pay" presupune costuri similare unui produs din străinătate, nu unui produs standard de card din România.

Pe de altă parte, directorul general pentru România şi regiunea Balcanilor a MasterCard Europe, Denisa Mateescu, a precizat că este adevărat că în România există încă nişte decalaje în mentalitate, care implică o anumită reticenţă faţă de carduri, dar acestea nu sunt prezente la toată lumea.

"Oamenii care sunt conştienţi de valoarea timpului lor vor adopta tehnologia contactless", a spus Mateescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici