Acord la nivelul UE privind condiţionarea fondurilor comunitare de situaţia statului de drept

  • Acord al Preşedinţiei Consiliului UE şi Parlamentului European privind condiţionarea fondurilor UE de situaţia statului de drept
  • Mecanismul acoperă toate fondurile Uniunii Europene
  • Surse: Sancţiunile ar putea fi decise prin majoritate calificată
457 afișări
Imaginea articolului Acord la nivelul UE privind condiţionarea fondurilor comunitare de situaţia statului de drept

BREAKING Acord la nivelul UE privind condiţionarea fondurilor comunitare de situaţia statului de drept

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu negociatorii Parlamentului European privind un mecanism de condiţionare a accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, un sistem care ar putea funcţiona prin majoritate calificată.

"Preşedinţia germană a Consiliului UE şi negociatorii Parlamentului European au ajuns joi la un acord provizoriu privind un nou regim general de condiţionalităţi pentru protejarea bugetului Uniunii Europene. Regimul de condiţionalităţi face parte din setul de măsuri asociate noului Cadru financiar multianual şi Planului de relansare. Permite protejarea bugetului UE în cazul în care se stabileşte că încălcările normelor statului de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze grav gestionarea financiară sănătoasă a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-un mod suficient de direct. Sunt acoperite de acest sistem toate fondurile UE, inclusiv resursele alocate prin instrumentul de relansare Noua Generaţie UE", anunţă Consiliul Uniunii Europene.

Acordul provizoriu a fost obţinut pe baza recomadărilor formulate la summitul Consiliului European desfăşurat în iulie şi trebuie aprobat formal de Consiliul UE şi de Parlamentul European.

"Este vorba de un moment foarte important în eforturile de finalizare a bugetului UE pe termen lung şi a planului de relansare economică. Noul mecanism de condiţionare va consolida protejarea bugetului UE în cazurile în care încălcările principiilor statului de drept conduc la utilizarea greşită a fondurilor UE", a declarat Michael Clauß, reprezentantul permanent al Germaniei la UE.

Conform unor oficiali UE citaţi de publicaţia germană Der Spiegel, Comisia Europeană va formula propunerile oficiale de sancţionare a unui stat care nu respectă normele statului de drept. Decizia de sancţionare va fi luată de Consiliul UE prin majoritate calificată: voturile a 15 state UE, reprezentând 65% din populaţia UE (o procedură numită şi regula "dublei majorităţi").

Sistemul reprezintă o soluţie de compromis pentru a se evita blocarea aprobării bugetului multianual european şi a Planului de relansare de către Ungaria şi Polonia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici