Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Nuclearelectrica de joi, aflată la prima convocare, nu a putut să se desfășoare, în lipsa cvorumului, care n-a întrunit în absența acționarului majoritar, statul român, prin Ministerul Energiei.
Potrivit informării transmise de reprezentanții SNN la Bursa de Valori București (BVB), la AGEA de joi au fost prezenți sau reprezentați 54 de acționari, deținând 31.731.201 acțiuni, adică doar 10,51942% din capitalul social subscris și vărsat, reprezentând 10,51942% din totalul drepturilor de vot.
Din prezența anunțată reiese că statul Român, prin Ministerul Energiei, care deține pachetul majoritar, de 82,49%, nu a participat la ședință, astfel că s-a constatat neîndeplinirea cerințelor legale privind întrunirea cvorumului necesar validității deliberărilor adunării generale extraordinare a acționarilor.
„Având în vedere faptul că nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ținerea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SN Nuclearelectrica SA, la prima convocare fiind necesar prezența acționarilor reprezentând cel puțin ¼ din numărul total de drepturi de vot, AGEA se va întruni la cea de-a două convocare, respectiv in dată de 11.09.2026, la sediul Societății Naționale Nuclearelectrica SA”, au transmis reprezentanții companiei.
Principalul punct de pe ordinea de zi este „Nota de informare a acționarilor S.N. Nuclearelectrica S.A. privind elementele ce fac obiectul concluziilor și recomandărilor cuprinse în Raportul privind controlul efectuat la Societatea NUCLEARELECTRICA S.A., emis de către Corpul de Control al Prim-Ministrului, ca urmare a acțiunii de control derulate în perioada 15.10.2025-20.03.2026”.
Oficialii Ministerului Energiei nu au răspuns, până la ora publicării, la solicitările jurnaliștilor privind motivele absenței de la AGEA.
Întrunirea este prima organizată după ce Cosmin Ghiță a anunțat, pe 25 august, că renunță la funcție, potrivit informării trimise la Bursa de Valori București (BVB). Ulterior a fost anunțată data de la care devine efectivă renunțarea la mandat și numele director general interimar, Mihai Laurențiu Gioară, care va prelua funcția din 3 octombrie.
Decizia lui Cosmin Ghiță a fost anunțată pe 25 august, în plină criză a energiei în România, când cele două reactoare de la Cernavodă, operate de companie, au fost oprite din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. De asemenea, a fost făcută publică și la câteva săptămâni de la publicarea concluziilor raportului derulat de Corpul de control al premierului privind activitățile pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.
Cosmin Ghiță deține poziția de Director General în cadrul Nuclearelectrica din septembrie 2017. Potrivit Ministerului Energiei, acționar majoritar al companiei, plecarea din funcție a lui Cosmin Ghiță intervine în contextul unei noi oportunități profesionale.
Corpul de control al prim-ministrului a descoperit atât întârzieri, cât și creșteri semnificative ale costurilor față de proiectul inițial aprobat de acționari, pe lângă aspecte legate de partenerii de proiect. Acest anunț a fost făcut în contextul în care, pe 15 iulie, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Nuclearelectrica fusese convocată și a votat, cu 93,17% din voturile valabil exprimate, continuarea Strategiei inițiale de dezvoltare a Proiectului reactoarelor modulare mici (SMR), aprobate în septembrie 2022.
Sinteza verificărilor și recomandările Corpului de control al premierului a fost transmisă pe 27 iulie, la aproximativ două săptămâni după ce Nuclearelectrica anunțase că a recepționat, pe 14 iulie, de la Ministerul Energiei, acționarul majoritar, o solicitare de convocare a unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor pentru a se lua act de o notă de informare a acționarilor Nuclearelectrica privind concluziile și recomandările cuprinse în acest raport. Pe 20 iulie, Nuclearelectrica a anunțat decizia de convocare a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 10 / 11 septembrie, având această notă de informare pe ordinea de zi.
Conducerea Nuclearelectrica a transmis de asemenea ulterior acționarilor, printr-o amplă informare la Bursa de Valori București, un punct de vedere față de constatările și recomandările Corpului de control al premierului.
Conform partenerilor, prin proiectul SMR, cu o durata de viață de peste 60 de ani, de la punerea în funcțiune, vor fi înlocuiți cei 600 MW instalați în fosta termocentrală de la Doicești cu 462 MW energie curată generată de șase reactoare modulare mici (SMR), o tehnologie a americanilor de la NuScale. Aceștia au anunțat că vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării: 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcție, 2.300 de locuri de muncă în producția și asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe și atragerea de investiții asociate.