Bucureşti, în topul celor mai accesibile pieţe rezidenţiale din Europa

Bucureşti este printre oraşele europene cu cele mai scăzute preţuri ale locuinţelor şi cu cele mai ridicate niveluri ale accesibilităţii achiziţionării acestora, după cum arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

470 afișări
Imaginea articolului Bucureşti, în topul celor mai accesibile pieţe rezidenţiale din Europa

Bucureşti, în topul celor mai accesibile pieţe rezidenţiale din Europa

Creşterile preconizate ale salariilor pe fondul unei evoluţii economice pozitive, dar şi a relaxării condiţiilor de finanţare, vor favoriza majorarea preţurilor locuinţelor în perioada următoare, tendinţă care se va vedea cel mai probabil manifestându-se mai accentuat începând cu anul viitor.

Astfel, pe baza datelor publice privind preţul mediu solicitat pentru un apartament de 70 de metri pătraţi în Europa, nivelul de accesibilitate al achiziţionării unui astfel de apartament în Bucureşti este printre cele mai ridicate atât la nivel naţional, cât şi european, fiind necesare 96,2 salarii medii nete lunare.

Graduri mai ridicate de accesibilitate sunt înregistrate doar în Bruxelles şi Sofia (84,2 şi 94,3 salarii medii nete din oraşele respective) dintre marile oraşe şi capitale europene. La polul opus se situează Londra, Munchen, Paris sau Zurich unde preţurile medii pe metro pătrat util pot depăşi sau chiar depăşesc €10.000 (Paris) sau €16.000 (Zurich), fiind necesare în anumite cazuri mai mult de 200 salarii medii nete din respectivele locaţii, un nivel mai mult decât dublu comparativ cu cel din Bucureşti.

De asemenea, capitala României oferă preţuri rezidenţiale avantajoase şi raportat la regiune, grade scăzute de accesibilitate fiind observate în Praga (oraş cu preţuri medii solicitate ce depăşesc în medie €4.700/ mp util şi unde sunt necesare 196,7 salarii medii nete pentru un astfel de apartament), Bratislava (171,5 salarii), Varşovia (165,3), Belgrad (161), Cluj – Napoca (158,2) sau Budapesta (150).

„Preţurile proprietăţilor rezidenţiale din România au înregistrat creşteri importante în ultimul an în oraşe precum Cluj – Napoca, Braşov, Oradea, Iaşi sau Craiova, creşteri ce au depăşit pragul de 10% în majoritatea cazurilor menţionate. Capitala a făcut cumva notă discordantă în ultimele 12 – 24 de luni, perioadă în care preţurile solicitate au crescut cu un nivel mult sub rata inflaţiei aferente şi a majorărilor semnificative ale costurilor de construcţie. De asemenea, după un prim semestru al anului precedent în care numărul tranzacţiilor cu unităţi locative a scăzut semnificativ pe fondul dobânzilor ridicate la creditele ipotecare, am asistat la o relansare evidentă în a doua jumătate a lui 2023 si în primele luni ale anului curent. Băncile au început o serie de promoţii cu dobânzi mult mai avantajoase, mai mici decât rata de referinţă de 7% stabilită de Banca Naţională, pentru a reporni creditarea ipotecară. Vedem aşadar în piaţă oferte cu dobânzi fixe anuale pe o perioadă de 3 – 5 ani ce variază între 5,6 – 5,85%, nivel asemănator cu cele practicate în acest moment în vestul Europei şi care, coroborate cu gradul mare de acesibilitate al achiziţionării locuinţelor din Bucureşti comparativ cu majoritatea oraşelor mari europene, vor crea un cadru extrem de favorabil pentru dezvoltarea în continuare a unor proiecte rezidenţiale de amploare în capitală, dar şi pentru creşterea preţurilor pe termen mediu şi lung”, declară Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Datele furnizate de Compania Naţională de Strategie si Prognoză şi de principalele instituţii de credit la nivel internaţional ilustrează un potenţial semnificativ de creştere al economiei naţionale în urmatorii ani, creştere ce va veni la pachet cu majorări salariale importante în Bucureşti şi în principalele centre sociale şi economice din ţară. Este estimată o evoluţie a salariului mediu net lunar din Bucureşti până la un nivel de aproximativ €1.600 în 2027 (+32% comparativ cu media din 2023), un indicator ce va avea un impact pozitiv asupra gradul de accesibilitate al proprietăţilor rezidenţiale, mai ales pe fondul unor scăderi preconizate ale dobânzilor cheie, scăderi ce vor începe gradual din 2024 şi care probabil vor continua şi în anii următori.

Preţul mediu solicitat pentru un apartament din Bucureşti a fost de €1.663/ metru pătrat util pe parcursul lunii februarie, conform imobiliare.ro, cel mai mare portal rezidenţial din România. Acest nivel corespunde unei creşteri de 6,6% comparativ cu februarie 2023 şi de 7,5% raportat la aceeaşi lună din 2022, reprezentând unele din cele mai mici creşteri de preţuri la nivel naţional din perioadele respective. Capitala se situează abia pe locul 3 din punct de vedere al celor mai mari preţuri după Cluj – Napoca (€2.666/ mp util, +10,4% vs februarie 2023) şi Braşov (€1.815/ mp util, +14,9% vs februarie 2023).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici