Bulgaria a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,5%

Economia Bulgariei a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere de 0,5% a PIB faţă de primele trei luni ale anului, ca urmare a avansului exporturilor, a declarat, joi, premierul bulgar, Boiko Borisov, citat de Novinite.

23 afișări
Imaginea articolului Bulgaria a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,5%

Bulgaria a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,5% (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Borisov a făcut anunţul la a 96-a reuniune a şefilor institutelor de statistică din statele Uniunii Europene (UE), desfăşurată la Sofia. Datele prezentate de premier se bazează pe metode revizuite de calculare a PIB, conforme standardelor UE.

"Este pentru prima dată când PIB al Bulgariei creşte de la instalarea recesiunii la finele anului 2008 şi începutul lui 2009, iar evoluţia etse datorată, în principal, avansului exporturilor", a spus el.

Raportat la trimestrul al doilea al anului trecut, PIB s-a contractat cu 1,4%, au anunţat autorităţile bulgare.

Economia s-a contractat cu 5,1% anul trecut şi cu 3,6% în primele trei luni ale acestui an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici