Bulgaria şi Croaţia, incluse în mecanismul cursurilor de schimb, cel mai important pas spre euro

Miniştrii de finanţe din ţările membre ale Zonei Euro şi preşedintele BCE au ajuns la un acord cu miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din Bulgaria şi Croaţia pentru includerea acestor ţări în Mecanismul ratelor de schimb (ERM II), anticamera Zonei Euro.

630 afișări
Imaginea articolului Bulgaria şi Croaţia, incluse în mecanismul cursurilor de schimb, cel mai important pas spre euro

Bulgaria şi Croaţia incluse în mecanismul cursurilor de schimb, cel mai important pas spre euro

Decizia a fost luată, conform unei analize a Băncii Transilvania, pe 10 iulie. Această etapă reprezintă cel mai important pas pentru aderarea la Zona Euro, eveniment care ar putea avea loc în 2023, condiţionat de respectarea tuturor criteriilor de convergenţă nominală şi de continuarea reformelor structurale.

Cele două ţări vor adera şi la Uniunea Bancară Europeană concomitent cu intrarea în anticamera Uniunii Monetare Europene.

Intrarea în Mecanismul ratelor de schimb II a fost posibilă după implementarea mai multor reforme structurale în ultimele trimestre, în materie de supraveghere bancară, cadrul macro-prudenţial, contracararea fenomenului de spălare a banilor, statistică, guvernanţa în sectorul public, etc. De asemenea, autorităţile responsabile cu implementarea politicilor economice din Bulgaria şi Croaţia s-au angajat să implementeze măsuri menite să contribuie la consolidarea stabilităţii macro-financiare şi atingerea unui nivel ridicat de convergenţă economică. Totodată, cele două ţări vor trebui să implementeze noi reforme în materie de contracararea spălării banilor, climatul de afaceri, companiile de stat şi cadrul de insolvenţă, iar în cazul Bulgariei şi în domeniul justiţiei şi luptei contra corupţiei şi crimei organizate (aspecte importante pentru stabilitatea şi integritatea sistemului financiar).

Astfel, începând cu 13 iulie paritatea centrală va fi 1 EUR = 1.95583 leva în cazul Bulgariei, respectiv 1 EUR = 7.53450 kuna pentru Croaţia.

Băncile centrale din cele două ţări vor trebui să intervină pentru a apăra intervalul maxim de variaţie +/_ 15% în jurul parităţii centrale.

Cele două economii au implementat un mix echilibrat de politici economice în ciclul economic post-criză, care a contribuit la convergenţa inflaţiei spre nivelul din Zona Euro şi trecerea de la deficite gemene la excedent bugetar şi excedent de cont curent, aspecte reflectate în ultimele două grafice din partea dreaptă.

Astfel, Bulgaria a înregistrat excedent bugetar în perioada 2016-2019, iar Croaţia în ultimii trei ani.

Totodată, procesul de convergenţă economică a continuat în ciclul economic post-criză în ambele ţări: în 2019 PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (ca % din nivelul mediu al Zonei Euro) s-a situat la aproximativ 50% în Bulgaria şi la peste 61% în Croaţia, în ambele cazuri maxime istorice, dar sub nivelul din România.

Cele două economii sunt mici ca dimensiune (cu un PIB reprezentând aproximativ 0.5% din PIB-ul Zonei Euro): 60,7 miliarde euro în cazul Bulgariei, respectiv 53,9 miliarde euro în cazul Croaţiei în anul 2019.

Intrarea în anticamera Zonei Euro reprezintă o oportunitate pentru accelerarea procesului de convergenţă economică europeană în aceste ţări, aspect condiţionat de continuarea implementării unui mix echilibrat de politici economice.

Parcursul celor două economii din ultimii ani reprezintă un exemplu de urmat şi pentru România în ciclul economic post-pandemie, notează Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.

În acest context, atragem atenţia cu privire la divergenţa României raportat la Bulgaria şi Croaţia din perspectiva contului curent şi finanţelor publice după 2015, determinată de implementarea unui mix pro-ciclic de politici economice pe plan intern.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici