Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind criza din zona euro

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, după patru şedinţe consecutive de creştere, din cauza temerilor legate de criza datoriilor de stat din zona euro, fiind aşteptate rezultatele licitaţiilor de obligaţiuni programate pentru această zi de Germania şi Portugalia.

97 afişări
Imaginea articolului Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind criza din zona euro

Bursele europene au deschis miercuri în scădere, din cauza temerilor privind criza din zona euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a atins marţi maximul ultimelor cinci luni datorită datelor economice pozitive din China, Germania şi SUA.

Acţiunile bancare au înregistrat scăderi importante miercuri în Europa, indicele sectorului coborând cu 0,9%.

Germania vrea să împrumute 5 miliarde euro prin licitaţia de obligaţiuni de miercuri, iar Portugalia a programat o emisiune de un miliard de euro.

Grecia, Italia şi Spania au de asemenea licitaţii de obligaţiuni programate în luna ianuarie.

Statele din zona euro vor încerca să atragă de pe pieţe, în primul trimestru, sume de până la 262 miliarde euro, iar licitaţiile programate pentru întregul an vizează împrumuturi în valoare totală de 865 miliarde euro, potrivit estimărilor Deutsche Bank citate de Bloomberg.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici