Capitala Culturală Europeană a crescut cifrele de afaceri a peste 54% din firmele din judeţul Sibiu

Capitala Culturală Europeană a avut un impact pozitiv asupra firmelor din judeţul Sibiu, mai mult de jumătate dintre ele (54%) raportând creşteri ale cifrelor de afaceri în 2007 faţă de 2006 şi noi angajări, potrivit unui sondaj realizat de CURS, pentru Ministerul Culturii.

1 afișare
Imaginea articolului Capitala Culturală Europeană a crescut cifrele de afaceri a peste 54% din firmele din judeţul Sibiu

Capitala Culturală Europeană a crescut cifrele de afaceri a peste 54% din firmele din judeţul Sibiu

Potrivit unui sondaj realizat de CURS şi Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii (CSCDC), instituţie din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru a măsura impactul programului "Sibiu-Capitală Culturală Europeană 2007", firmele din Sibiu şi din judeţul Sibiu au apreciat pozitiv statutul de Capitală Culturală Europeană.

Sondajul s-a realizat pe un eşantion de 279 de firme de pe raza judeţului Sibiu, potrivit datelor prezentate marţi, într-o conferinţă de presă, de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, comisarul guvernamental al programului "Sibiu 2007", Sergiu Nistor, şi reprezentanţii CURS şi CSCDC.

Potrivit sondajului, 96% din firmele chestionate consideră că "Sibiu 2007" a avut un impact mare şi foarte mare pentru dezvoltarea turismului, în timp ce 97% cred că a avut un impact mare asupra creşterii numărului de turişti, 72,5% - un impact mare pentru atragerea de noi investitori, 71,1% - un impact mare pentru dezvoltarea oraşului Sibiu, iar 66% - un impact mare pentru creşterea investiţiilor.

În plus, cea mai mare parte a firmelor chestionate - 68,2% - au raportat o creştere semnificativă a profitabilităţii în 2007, iar 7,1% - o creştere foarte mare, în timp ce 22,5% - nicio modificare.

Cel mai mare impact financiar se înregistrează în sectorul turismului, 95% din hoteluri şi pensiuni raportând un impact semnificativ şi mare al programului "Sibiu 2007" asupra activităţii lor. Cel mai redus impact financiar se înregistrează în sectorul producţiei creative şi serviciilor anexe, precum şi în sectorul închirierilor de bunuri imobile şi mobile.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, cel mai mare impact s-a înregistrat asupra Hotelurilor şi Pensiunilor (cu o balanţă netă de +80%), Tour-Operatorilor (+76%) şi Transporturilor (+75%). Per total eşantion, 54% din firme au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri.

Operatorii de turism au înregistrat cele mai mari creşteri ale cifrei de afaceri în 2007, raportat la 2006, de 13,7%, firmele de transport călători, 10,9 %, operatorii din domeniul hotelier şi al pensiunilor, 10,5%, închirieri, 8%, restaurante/baruri, 7,9%.

Majoritatea firmelor din cele chestionate (57%) au raportat faptul că Programul Sibiu 2007 are un impact pozitiv asupra profitabilităţii lor.

La nivel de eşantion, firmele chestionate au raportat un număr de 930 noi angajări. Aproape 50 % din firmele investigate au efectuat noi angăjari în 2007. Personalul nou angajat a fost în medie de 3,3 salariaţi pe firmă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici