CE a aprobat HARTA după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România - Mediafax

CE a aprobat HARTA după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România

CE a aprobat harta în funcţie de care România va acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în 2014-2020, şase din cele opt regiuni ale ţării, excepţie făcând Bucureşti-Ilfov şi Vest, urmând să poată beneficia de sprijin reprezentând până la 50% din costul eligibil al investiţiei.

1555 afişări

Imaginea articolului CE a aprobat HARTA după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România

CE a aprobat harta după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România (Imagine: Shutterstock)

"Noua hartă a ajutoarelor regionale stabileşte un cadru clar în care România poate promova investiţiile productive în regiunile defavorizate în perioada 2014-­2020", a declarat vicepreşedintele CE responsabil de concurenţă, Joaquín Almunia, potrivit unui comunicat publicat, miercuri, de Comisia Europeană (CE).

Harta va fi disponibilă în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2020, notează Comisia.

Întreg teritoriul României va fi eligibil pentru ajutoare regionale pentru investiţii. Nivelurile maxime ale ajutoarelor care pot fi acordate proiectelor regionale de investiţii realizate de companiile mari din zonele asistate se situează între 10 % şi 50 % din costurile totale ale investiţiei, în funcţie de regiune. Pentru investiţiile realizate de IMM-uri, aceste procente pot fi majorate.

 

Regiunile care au un PIB pe cap de locuitor sub 75 % din media UE sunt eligibile în mod prioritar pentru ajutoarele regionale pentru investiţii, scopul principal al ajutoarelor fiind de a promova dezvoltarea regiunilor defavorizate din Europa.

În noua hartă, la această categorie se încadrează regiuni reprezentând 89,4 % din populaţia României, iar acestea vor continua să fie eligibile pentru ajutoare regionale pentru investiţii de până la 35-50% din costurile eligibile ale proiectelor de investiţii.

Regiunile cu un PIB pe cap de locuitor de peste 75% din media UE pot beneficia, de asemenea, de sprijin de stat pentru proiecte de investiţii, dar domeniul de aplicare geografic, cât şi nivelul maxim al ajutorului sunt limitate.

În această categorie, regiunea din jurul Bucureştiului, în care locuieşte 10,6 % din populaţia României, va putea să beneficieze de ajutoare regionale pentru investiţii de maxim 10-35%.

Având în vedere că PIB-ul pe cap de locuitor în regiunea din jurul Bucureştiului nu se mai situează sub 75 % din media UE, nivelurile maxime ale ajutoarelor regionale pentru investiţii sunt mai mici decât în perioada precedentă, notează Comisia.

În restul regiunilor asistate, nivelul maxim al ajutorului va rămâne neschimbat în 2014-2020, cu excepţia regiunii Vest, în care se va înregistra o scădere de 10 puncte procentuale, având în vedere că PIB-ul acesteia a crescut şi că regiunea este în prezent mai puţin defavorizată faţă de media UE.

Potrivit unui raport publicat de CE în februarie, folosind date din anul 2011, regiunea Bucureşti - Ilfov are un PIB pe cap de locuitor reprezentând 122% din media UE, fiind urmată de Vest - 54% din media UE, Centru - 45%, Nord-Vest - 42%, Sud-Muntenia - 40%, Sud-Est - 39%, Sud-Vest Oltenia - 37% şi Nord-Est - 29%.

Din regiunea Nord-Est fac parte judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, Sud-Est include judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, Sud-Muntenia este formată din Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, Sud-Vest Oltenia din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, regiunea Vest cuprinde Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, Nord-Vest judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, în timp ce regiunea Centru este formată din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a informat în ianuarie că a aprobat pentru finanţare din bugetul de stat 52 de proiecte de investiţii în perioada 2007-2013, cu o valoare totală de 3,08 miliarde euro, din care ajutorul de stat avizat a însumat 727,19 milioane euro, însă au fost plătiţi 319,33 milioane euro.

Din totalul proiectelor aprobate, doar 16 au fost finalizate în perioada 2007-2013, din care opt în ultimul an. Proiectele vizează înfiinţarea a circa 20.000 de locuri de muncă.

Anul trecut, ministerul a aprobat 23 de proiecte din cele 52, cu aproape 8.000 de posturi estimate a fi înfiinţate, iar valoarea totală a investiţiilor se ridică la 680,87 milioane de euro. Pentru acestea, MFP a aprobat ajutoare de 215,47 milioane euro, din care a plătit 107,35 milioane euro.

Printre principalii beneficiari de ajutor de stat care au primit acorduri de finanţare în anul 2013 se numără companii cu capital străin precum Daimler, IBM, Microsoft, Dell, Delphi, Continental Anvelope, dar şi companii româneşti, cum ar fi Adeplast.

Pirelli, Dacia-Renault, Rombat, Contitech (parte a grupului Continental) sunt o parte dintre firmele care au şi finalizat anul trecut proiectele finanţate cu ajutor de stat.

Guvernul a prelungit la sfârşitul anului trecut perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat regional, care urma să expire la 31 decembrie, până la 30 iunie 2014.

Scopul ajutoarelor de stat regionale este de a sprijini dezvoltarea economică şi ocuparea forţei de muncă. Hărţile întocmite de statele membre, conform orientărilor CE, identifică zonele geografice în care întreprinderile pot primi ajutoare de stat regionale şi definesc procentajul reprezentat de ajutoare din costurile investiţiilor eligibile (intensitatea ajutorului). Costurile eligibile reprezintă partea din costurile totale ale investiţiei care pot fi luate în considerare pentru calcularea ajutorului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ROMÂNIA ,
AJUTOARE DE STAT ,
REGIUNI

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.