China a respins o ofertă de achiziţie din partea Coca-Cola

China a respins oferta de 2,4 miliarde dolari lansată de Coca-Cola pentru achiziţia celui mai mare producător de băuturi răcoritoare local, Huiyuan Juice, motivând că afacerea ar fi afectat competiţia.

25 afișări
Imaginea articolului China a respins o ofertă de achiziţie din partea Coca-Cola

China a respins oferta Coca-Cola de achiziţie a principalului producător de sucuri local (Imagine: Mediafax Foto)

Achiziţia, odată încheiată, ar fi fost cea mai mare preluare a unei companii chineze de un concurent din străinătate.

"Acest fapt arată că statul chinez nu este deschis în a permite achiziţia vreunui brand naţional. Nu este însă o surpriză, în condiţiile în care protecţionismul ia amploare în acest an oriunde în lume", a declarat Jeffery Lau, analist la Polaris Capital.

Ministerul chinez pentru Comerţ consideră că tranzacţia ar fi afectat competiţia.

"Situaţia ar putea avea efecte secundare pentru alte companii care investesc în China, dar şi pentru investitorii chinezi din străinătate", a afirmat Lawrence Chor, analist la Taifook Securities din Hong Kong.

Refuzul autorităţilor de la Beijing intervine în contextul în care Australia analizează posibilitatea ca o serie de companii de stat chineze să facă trei investiţii masive în sectorul minier australian.

Anul trecut, firma americană de private equity Carlyle Group a renunţat la achiziţia celui mai mare producător de echipamente de construcţii din China, Xugong, din cauza obstacolelor birocratice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici