China impune restricţii la exporturile a două metale esenţiale pentru fabricarea cipurilor în războiul tehnologic cu SUA şi Europa

  • China restricţionează exporturile a două metale esenţiale pentru producţia de semiconductori, a anunţat luni seara Ministerul Comerţului.
  • Administraţia de la Beijing intensifică astfel războiul comercial şi tehnologic cu Europa şi Statele Unite privind accesul la microcipuri.
2532 afișări
Imaginea articolului China impune restricţii la exporturile a două metale esenţiale pentru fabricarea cipurilor în războiul tehnologic cu SUA şi Europa

Aceste noi reglementări, impuse din motive de securitate naţională, vor obliga exportatorii să solicite o licenţă pentru a expedia unii compuşi de galiu şi germaniu începând cu 1 august, a declarat Ministerul Comerţului din China. Cererile pentru aceste licenţe de export trebuie să identifice importatorii şi utilizatorii finali şi să stipuleze modul în care vor fi utilizate aceste metale, notează CNBC.

Această măsură face parte dintr-o bătălie globală tot mai intensă pentru supremaţia tehnologică, China fiind cea mai mare sursă mondială a acestor două metale, potrivit unui studiu al Uniunii Europene privind materiile prime critice.

Acţiunile producătorilor chinezi de germaniu au crescut marţi. În pauza de tranzacţionare de la prânz, Yunnan Lincang Xinyuan Germanium Industrial a crescut 10% la Shenzhen.

În octombrie, Statele Unite au impus reguli radicale menite să oprească exporturile de cipuri şi instrumente pentru semiconductori cheie către China. Aceste măsuri ar putea paraliza ambiţiile Chinei de a-şi stimula industriile tehnologice interne. De asemenea, Washingtonul a făcut presiuni asupra unor ţări producătoare de cipuri şi aliaţi cheie, precum Olanda şi Japonia, pentru a introduce propriile restricţii la export.

Ţările de Jos au impus vineri noi restricţii la exportul de echipamente avansate de semiconductori. Acest lucru va interzice efectiv ASML să exporte în China. Dar aceste ultime restricţii olandeze nu vizează în mod specific ASML, una dintre cele mai importante companii de semiconductori din lume.

Semiconductorii sunt unele dintre cele mai importante produse tehnologice. Ei sunt folosiţi în orice în ziua de azi, de la smartphone-uri la maşini şi frigidere, şi sunt, de asemenea, văzuţi ca fiind cheia aplicaţiilor militare şi a avansării inteligenţei artificiale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici