Christine Lagarde, sefa FMI: Bugetul comun al zonei euro ar putea fi condiţionat de disciplină - presă

Germania şi Franţa vor să se implementeze un buget comun al zonei euro care ar putea fi implementat în 2021, cu scopul de a proteja mai bine de crize, spune directorul executiv al FMI, Christine Lagrde, precizând că ar putea fi condiţionat de disciplină, relatează Reuters.

355 afișări
Imaginea articolului Christine Lagarde, sefa FMI: Bugetul comun al zonei euro ar putea fi condiţionat de disciplină - presă

Christine Lagarde, sefa FMI: Bugetul comun al zonei euro ar putea fi condiţionat de disciplină - presă

Directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă la o conferinţă din Franţa, că un buget comun ca cel propus de Berlin si Paris pentru zona euro ar putea fi proiectat, cu condiţii care să nu permită transferarea numerarului ţărilor bogate către membrii săraci.

Liderii Franţei şi Germaniei au fost de acord la jumătatea lunii iunie cu privire la o propunere pentru un astfel de buget, care ar fi folosit pentru a netezi diferenţele economice dintre ţările din zona euro şi pentru a-şi stabiliza economiile atunci când se află în crize.

Ideea franco-germană, aflată în centrul planurilor preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru o integrare mai profundă în zona euro, s-a confruntat rapid cu o opoziţie din alte zece ţări membre ale Uniunii Europene, conduse de Olanda, preocupate de modul în care bugetul ar putea creşte şi la modul în care banii ar fi folosiţi.

„Această capacitate bugetară centralizată nu trebuie să devină o facilitate de plată. Este foarte posibil să existe condiţii disciplinare”, a declarat Christine Lagarde citată de Reuters.

Franţa şi Germania au propus ca bugetul comun să fie funcţional începând cu anul 2021, urmând să fie alcătuit din „venituri şi cheltuieli”, cu condiţia ca proiectul să fie aprobat de către celelalte 17 state membre ale zonei euro.

„Ne angajăm în vederea unui buget al zonei euro”, a declarat cancelarul german Angela Merkel în conferinţă de presă cu liderul francez din Berlin. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron pledează de mult timp în favoarea introducerii unui astfel de instrument de solidaritate şi stabilitate pentru cele 19 state membre ale zonei euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici