Cine participă la întâlnirea convocată la Ministerul Energiei cu marii consumatori industriali? Situațiile în care ar putea fi obligatorie reducerea consumului de curent – SURSE
Marii consumatori industriali discută cu oficialii Ministerului Energiei, în ședința condusă de secretarul de stat Cristian Bușoi, despre eventualitatea sau planul de reducere sau închidere a consumului.
Măsura îi vizează pe operatorii industrialu cu un consum anual de pe peste 50 GWh pe an, care sunt aproximativ 80 la nivel național, potrivit informațiilor Mediafax
Potrivit surselor Mediafax din rândul participațiilor, aproximativ 120, la ședința online sunt prezenți oficial ai marilor companii din industrie, printre care ROMCIM, ALRO, ACAROM, Artrom, Azomures, Tetarom, Kronospan, OMV Petrom, Tenaris, Dacia și Cuprumin.
Stare de alertă la nivel național
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că în luna august va fi stare de alertă la nivel național ca efect al scăderii producției de energie electrică.
„Avem o scădere la mai puțin de jumătate a debitelor normale pentru această perioadă”, a explicat premierul.
Ilie Bolojan a mai anunțat că a alocat vineri, prin hotărâre de Guvern, 7 milioane de lei pentru o serie de măsuri de urgență menite să susțină creșterea nivelului apelor Dunării necesare pentru răcirea unicului reactor de la Cernavodă rămas în operare, după ce primul a fost oprit, marți, din cauza debitelor extrem de reduse.
Premierul a detaliat măsurile luate și cele discutate pentru a nu opri Unitatea 2 de la Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, după de prima, cu o capacitate similară a fost închis marți. În condiții normale de funcționare, cele două reactoare, operate de Nuclearelectrica, asigură aproximativ 20% din producția națională de energie.
Măsurile sunt cu atât mai importante cu cât debitele mici ale Dunării la intrarea în țară au dus la înjumătățirea producției de energie electrică generate de cele două hidrocentrale de pe fluviu, Porțile de Fier I și II, care au o cotă, la nivel multianual, de 40% prin energia din ape a țării.
„Nu în ultimul rând, va fi importantă și economisirea voluntară în orele de seară, când avem acest deficit, și încă o dată, fac un apel către cetățeni, dar în special către companii, către autorități publice, să își facă planificări de reduceri voluntare. Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru, și luni vom avea o întâlnire cu dânşii, în așa fel încât să luăm în calcul și planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanți, pentru a asigura energia electrică către populație. Estimările noastre sunt că, pe fondul secetei și în următoarele două săptămâni și a prognozelor meteo, nu vom avea precipitații importante, iar pe fondul creșterii temperaturilor, e posibil ca consumul să crească, ajungând până la 8.000 MW pe zi în orele de seară. În această situație, fiecare MW, care este economisit, este foarte important și fiecare MW care intră în producție sau este menținut, de asemenea, asigură echilibrul sistemului energetic național. Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și, prin măsurile care le luăm, să asigurăm funcționarea normală”, a anunțat vineri premierul.
Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică, în contextul actualei situații hidrometeorologice a fost publică vineri seara în Monitorul Oficial nr,. 637.
Legislația în vigoare reglementează și situațiile în care astfel de reduceri devin obligatorii.
Potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, reducerile ar putea fi obligatorii în anumite situații.
Astfel, la Articolul 5 Securitate energetică. Măsuri de salvgardare, se prevede:
(4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.
(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care le-a generat.
(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.
(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz”.