Cipru pregăteşte măsuri pentru a bloca ieşirea de capital din ţară

Parlamentul Cipriot pregăteşte o lege al cărei scop va fi să oprească ieşirea de capital din ţară, în contextul negocierilor pentru stabilizarea finanţelor ţării şi după respingerea taxei pe depozite bancare, condiţie impusă de zona euro în schimbul unui pachet de împrumuturi externe.

1224 afișări
Imaginea articolului Cipru pregăteşte măsuri pentru a bloca ieşirea de capital din ţară

Cipru pregăteşte măsuri pentru a bloca ieşirea de capital din ţară (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Legislaţia pentru impunerea unor restricţii mai puternice la ieşirile de capital din ţară precum şi noi reguli de insolvenţă a băncilor vor fi supuse votului Parlamentului joi, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Noile reguli sunt necesare înainte de redeschiderea băncilor, programată pentru marţi.

Băncile din Cipru au rămas închise în această săptămână, după ce statele din zona euro au anunţat sâmbătă că Cipru trebuie să strângă fonduri proprii de 5,8 miliarde de euro din taxarea depozitelor din băncile locale, pentru a primi un pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro.

Planul a indignat populaţia şi a fost respins marţi seara de Parlament.

Guvernul cipriot a reluat negocierile cu Troica, dar discută un posibil sprijin şi cu Rusia, care a împrumutat ţării 2,5 miliarde de euro în urmă cu doi ani.

"Nu va exista nicio variantă uşoară pentru Cipru după ce Parlamentul a respins termenii oferiţi de Troică", a afirmat Frederik Ducrozet, economist la Credit Agricole.

Una dintre principalele semne de întrebare acum este dacă Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să asigure băncilor din Cipru acces la lichiditate de urgenţă, chiar dacă a respins acordul de sâmbătă. BCE a anunţat imediat după decizia de marţi a Parlamentului de la Nicosia că va menţine furnizarea de lichiditate băncilor cipriote, în limitele regulilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici