Cisco cumpără AppDynamics cu 3,7 miliarde de dolari

Compania tehnologică Cisco Systems Inc a anunţat că este de acord să cumpere firma americană de software AppDynamics pentru aproape 3,7 miliarde de dolari, potrivit agenţiei de presă Reuters.

191 afișări
Imaginea articolului Cisco cumpără AppDynamics cu 3,7 miliarde de dolari

Cisco cumpără AppDynamics cu 3,7 miliarde de dolari (Imagine: AFP/ Arhiva Foto Mediafax)

Oferta de 3,7 miliarde de dolari lansată de Cisco este aproape dublă faţă de evaluarea de 1,9 miliarde de dolari pe care AppDynamics a primit-o în ultima rundă de finanţare, în noiembrie 2015. Oferta Cisco reprezintă aproape 26 de dolari per acţiune, mai mare decât cea estimată de 12-14 dolari per acţiune.

Rob Salvagno, vicepreşedinte al Cisco pentru dezvoltare corporativă, a spus, într-un interviu, că achiziţia se încadrează în direcţia pe termen lung a Cisco şi a tranziţiei către software.

AppDynamics produce software care administrează şi analizează aplicaţii şi are aproape 2.000 de clienţi care plătesc pentru aceste servicii, precum NASDAQ Inc, Nike Inc şi noul proprietar, Cisco.

Aceasta este cea mai mare achiziţie de când Cisco a cumpărat compania de securitate Sourcefire pentru 2,7 miliarde de dolari, în 2013.

Înţelegerea, care se compune din lichidităţi şi acţiuni, este aşteptată să fie finalizată în aprilie.

Anunţul Cisco vine la doar o zi după ce Hewlett Packard Enterprise Co a transmis că va cumpăra starup-ul cloud SimpliVity pentru 650 de milioane de dolari.

Planul preşedintelui Donald Trump de a motiva companiile americane să repatrieze banii pe care îi depozitează în alte state stimulează o nouă serie de înţelegeri pentru companiile tehnologice precum Cisco, consideră analiştii citaţi de Reuters.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici