Cîţu: Veniturile românilor au crescut în pandemie

  • Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, spune că economia României şi-a revenit în trimestrul trei, veniturile românilor sunt mai mari, iar puterea de cumpărare a crescut.
  • Cîţu spune că scenariul de bază al Guvernului, privind o revenire a economiei din trimestrul trei al acestui an, s-a concretizat.
898 afișări
Imaginea articolului Cîţu: Veniturile românilor au crescut în pandemie

„Venitul mediu net în România a crescut faţă de anul trecut cu 7,8%, asta într-o perioadă de criză. Mă refer la septembrie 2020 raportat la septembrie 2019. În august era 7,6 creşterea, trendul se menţine şi pe luna septembrie. Rata inflaţiei a continuat să scadă şi a scăzut în aproape fiecare lună din acest an şi am ajuns la un nivel al inflaţiei care este cel mai mic din septembrie 2017 până acum”, a spus Florin Cîţu în şedinţa de Guvern de joi.

Potrivit ministrului de Finanţe, anul acesta preţurile au continuat să scadă.

„Dacă punem în comparaţie venitul net cu creşterea cu 7,8%, vedem o creştere a puterii de cumpărare medie cu 5 puncte procentuale anul acesta. Inflaţia este 2,1% anualizată”, a mai spus Cîţu.

Ministrul a precizat că şi cifrele pentru producţia industrială arată bine, fiind cinci luni de creştere pe acest segment.

„Trebuie spus că producţia industrială intrase deja în recesiune în 2019. Acum totuşi avem 5 luni de creştere”, a precizat ministrul.

În privinţa veniturilor Bugetului General Consolidat, Florin Cîţu a spus că la 10 luni de zile, acestea sunt mai mari decât veniturile Bugetului General Consolidat pentru aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici