Coca-Cola, contaminată cu clor? O fabrică de îmbuteliere a fost închisă temporar

O fabrică de îmbuteliere de Coca-Cola din nordul Chinei a fost închisă temporar, în urma unor informaţii potrivit cărora în băutură există clor, potrivit autorităţilor locale.

1722 afișări
Imaginea articolului Coca-Cola, contaminată cu clor? O fabrică de îmbuteliere a fost închisă temporar

Coca-Cola, contaminată cu clor? O fabrică de îmbuteliere a fost închisă temporar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Biroul de inspecţie a calităţii produselor din provincia Shanxi (nord) a ordonat deschiderea unei anchete.

O "inspecţie a instalaţiei, un test al produselor, un examen al probelor şi interviuri cu personalul, dar şi alte metode au confirmat veridicitatea informaţiilor de presă", potrivit acestei administraţii.

Un purtător de cuvânt al Coca-Cola a declarat luni că închiderea temporară a fabricii a fost hotărâtă nu din cauza problemelor de securitate alimentară sau a nivelului de clor din apă, ci din cauza altor probleme ridicate de inspecţie.

"Nivelurile de clor erau mult inferioare normelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Statelor Unite, Uniunii Europene (UE) sau ale Chinei pentru apa potabilă", a declarat purtătorul de cuvânt.

Clorul serveşte la distrugerea bateriilor în cadrul tratării apei potabile, însă o concentraţie prea ridicată poate fi periculoasă pentru sănătate.

Problemele constate, a căror natură nu a fost dezvăluită, "nu au afectat niciun moment sercuritatea produselor noastre de pe piaţă", potrivit Coca-Cola.

O recepţioneră de la Coca-Cola Shanxi Beverages Co. a confirmat, luni, că fabrica a oprit producţia.

Potrivit agenţiei China Nouă, mici cantităţi de clor au fost găsite în apa utilizată pentru fabricarea băuturii gazoase în februarie, în cursul unor lucrări de mentenanţă efectuate în uzină.

Un denunţător anonim a alertat presa locală cu privire la contaminarea a nouă loturi de produse.

Scandalurile alimentare sunt foarte frecvente în China, unde opinia publică este tot mai sensibilă faţă de această problemă.

Vânzările de Coca-Cola în China, care au reprezentat anul trecut 7% din vânzările grupului în întreaga lume, cresc, iar societatea americană prevede să investească patru miliarde de dolari în această ţară, în perioada 2012-2014.

Coca-Cola posedă deja peste 40 de fabrici de îmbuteliere în China, unde lucrează în parteneriat cu gigantul chinez în domeniul alimentar Cofco şi conglomeratul din Honk Kong Swire Pacific.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici